Daniel Dragomir a spus, după audierea din Comisia de Control a SRI, că a dat o listă cu 19 persoane din media care „au întreţinut relaţii neetice cu ofiţeri din cadrul instituţiilor de forţă”, aceste declaraţii fiind făcute în contextul dezvăluirilor despre „culoarul media” şi „statul paralel.

Daniel Dragomir a fost audiat în Comisia de Control a SRI, fostul ofiţer al Serviciului Român de Informaţii precizând că temele principale de discuţie vor fi „culoarul media” şi „statul paralel”.

Fostul ofiţer SRI a mai oferit comisiei o listă cu 9 nume de patroni media care ar trebui audiaţi.

„S-au folosit şi discutat situaţii în care jurnaliştii au avut acces la informaţii privilegiate din dosare şi s-a discutat de trusturi media care au beneficiat de sprijin financiar special pentru anumite proiecte si aceste interacţiuni cu ofiterii de informatii. (…) Audierea a nouă patroni ai trusturilor de presă, fie că au beneficiat de sprijin din partea Sri şi au avut relaţii neortodoxe cu domnul Maior şi Coldea sau care au primit ordine pentru angajarea unor jurnalişti”, a mai spus Daniel Dragomir.

”Este un grup de 9 jurnaliști, de la site-uri, televiziuni sau presă scrisă, care sunt în strânsă legătură cu domnul general Dumbravă. De asemenea, a dat exemplul unui jurnalist care este în strânsă legătură cu un ofițer SRI, în vârstă de 45 de ani (…) Ne-a nominalizat și o persoană care ne poate da mai multe detalii”, a spus, miercuri, Claudiu Manda.

„Sprijinul financiar- am detaliat modul de finanţare. Vorbim de milioane de euro. Vorbim de utilizarea ofiterilor în astfel de operaţiuni care nu făceau parte din activitatea de siguranţă naţională, cum e crima organizată, terorismul. Aceste resurse, pe care le-am plătit din banii publici, pentru ca nu au venit Coldea sau Dumbravă cu bani de acasă, au fost folositi pentru urmărirea şi linşarea propriilor cetăţeni. Să vedem dacă s-a respectat legea. (…) trusturi care au beneficiat de sprijinul fostei conduceri a serviciului şi anume, a directorului Maior şi a fostului prim-adjunct Coldea. Sprijin financiar, sprijin operaţional şi sprijin pe linia dezvoltării în România. În al treilea rând, pe partea opusă, despre trusturi media care au fost ţinta statului paralel şi care au fost considerate opozante, asupra cărora s-a dorit distrugerea, s-au deschis dosare penale în care s-au implicat structuri din cadrul SRI, din cadrul ANF, din cadrul Parchetelor. Parlamentul, legislativul ar trebui să ia în considerare interzicerea prin lege a ofiţerilor acoperiţi în zona de media. În ultimii ani au fost ani prin care aceste resurse sau surse din zona de media au fost folosite în campanii împotriva propriilor cetăţeni”, a declarat Daniel Dragomir.

Fostul colonel SRI a dat şi exemple clare în faţa comisiei de control, a anunţat ulterior Claudiu Manda, şeful comisiei parlamentare.

„A făcut referire la patru trusturi de presă din online şi tv. O listă de jurnalişti angajati într-o televiziune, contracte mari pentru cât ar câştiga din rating şi publicitate. Ne-a prezentat o listă de patroni de presă să spună dacă s-au făcut presiuni de a angaja persoane. Este vorba este zona tv, presă scrisă şi cred că mediul online. Ne-a spus şi de un patron de presă care ne poate da detalii si un fost premier care s-a intâlnit cu cei din zona de business să ofere contracte de publicitate către diferite trusturi de presă ca fiind cele indicate de Daniel Dragomir ca fiind spijinite de sistem”, a declarat Claudiu Manda, preşedintele comisiei de control SRI.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?