spot_img
4.9 C
București
marți, martie 19, 2024
AcasăAnalize40 de gloanțe au fost trase după soldatul nord coreean care a...

40 de gloanțe au fost trase după soldatul nord coreean care a dezertat în Coreea de Sud

-

Soldatul nord-coreean care a dezertat luni traversând granița în sectorul Panmunjom a fost rănit în fugă de șase gloanțe trase de armata țării sale, au anunțat marți responsabili militari și medici, relatează AFP conform Agerpres.

Comandamentul Națiunilor Unite în Coreea (UNC), care supraveghează localitatea de frontieră Panmunjom, a informat că militarul a ajuns la volanul unui autovehicul în vecinătatea liniei de demarcație puternic păzită dintre cele două Corei.

- Advertisement -

„A coborât de mașină și a fugit spre Sud traversând linia în timp ce alți soldați trăgeau în direcția lui dinspre Coreea de Nord”, a precizat UNC într-un comunicat.

După ce a traversat granița, a mers să se adăpostească lângă o clădire din Sud.

- Advertisement -

Statul-major interarme sud-coreean a precizat că soldatul nord-coreean a fost găsit într-o grămadă de frunze moarte și recuperat de trei militari sud-coreeni care i-au venit târâș în ajutor.

Un responsabil al statului-major sud-coreean a precizat că militarii nord-coreeni au tras cel puțin 40 de gloanțe.

Un medic care l-a fost examinat pe dezertor, transportat cu elicopterul la spital, a informat că acesta fusese grav rănit la stomac.

„Are cel puțin șase răni provocate de gloanțe, iar rana de la abdomen este cea mai gravă”, le-a spus jurnaliștilor medicul Lee Cook-Jong.

Se întâmplă foarte rar ca militari nord-coreeni să traverseze în Sud prin Zona Comună de Securitate (JSA) la Panmunjon, singurul sector al Zonei Demilitarizate unde cele două armate rivale se găsesc față în față.

Acest loc este o atracție turistică importantă pentru străinii care vizitează Coreea de Sud. Niciun străin nu era prezent în momentul incidentului, deoarece luni nu se efectuează vizite.

Faptul că militarul a ajuns la volanul unei mașini poate însemna că el nu era un membru al forței de elită nord-coreene în post la Panmunjon, selecționată cu grijă pentru fidelitatea sa față de regim.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img