spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiri9 persoane au turnat-o pe Udrea

9 persoane au turnat-o pe Udrea

-

Cel puţin nouă persoane au făcut denunţuri împotriva Elenei Udrea la DNA, în dosarele Gala Bute şi Microsoft. Multe dintre ele le-au povestit achetatorilor că fostul ministru le-a cerut mită pentru a le rezolva problemele în justiţie sau le-a solicitat sponsorizări pentru ca Ministerul Dezvoltării să plătească la zi contractele încheiate cu firme private, transmite Digi 24.
Toți acești oameni o acuză pe Elena Udrea de trafic de influență sau de luare de mită în aceste două mari dosare întocmite de procurorii anticorupție. Spre exemplu, Dinu Pescariu susține că i-ar fi oferit 500.000 de euro Elenei Udrea, pentru ca aceasta să îl ajute, în urmă cu câțiva ani, pentru rezolvarea unor probleme în justiție.
Printre persoanele care ar fi denunțat-o pe Elena Udrea se află şi Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a a Companiei Naţionale de Investiţii, fotografiată la Paris alături de Elena Udrea şi Alina Bica. Aceasta ar fi declarat sub jurămant că ar fi intermediat mita primită de fostul ministru al Turismului, iar informaţia se regăseşte în referatul privind propunerea de arestare a omului de afaceri Tudor Breazu, administratorul domeniului Elenei Udrea de la Nana.
Doi foști subalterni de la ministerul condus de Elena Udrea au spus procurorilor anticorupție, susțin surse judiciare, că aceasta ar fi condiționat plata către firma unui om de afaceri de o sponsorizare. E vorba de suma de 3 milioane de lei, pe care Elena Udrea ar fi cerut-o lui Adrian Gărdean.
Denunțuri împotriva fostului ministru al Dezvoltării au fost făcute și de fostul ministru Gabriel Sandu și de omul de afaceri Gheorghe Stelian, cel acuzat în dosarul în care fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș, este în continuare arestat.Alex Faur, un alt om de afaceri, spune că i-ar fi preluat creditul Elenei Udrea sub forma unei mite mascate, mai spune Digi 24..
Toate aceste denunțuri, coroborate cu alte probe, susțin investigatorii DNA, au dus la reținerea pentru 24 de ore a Elenei Udrea. Marți, la sediul DNA au ajuns şi oamenii de afaceri Gheorghe Stelian şi Alexandru Faur. Gheorghe Stelian este cel care ar fi beneficiat de despăgubirea-record în dosarul în care a fost arestată fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. Învinuit de complicitate la abuz în serviciu, milionarul a denunţat-o pe Elena Udrea în dosarul Microsoft.

Alexandru Faur este personajul controversat care, spun anchetatorii, ar fi preluat creditul de peste 3 milioane de euro contractat de Elena Udrea în 2007.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img