Administrația Prezidențială a cheltuit 4 milioane de euro în primele 3 luni din 2016

Administrația Prezidențială a cheltuit în primele trei luni ale anului peste 17 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe în Sistemul Național de Raportare.

CITIȚI ȘI:Iohannis a cheltuit doar în martie peste 300.000 de euro pe deplasări externe

Astfel, cheltuielile totale ale Administrației Prezidențiale în cele trei luni ale anului au fost de 17.199.845,63 de lei. În ianuarie, cheltuielile totale s-au ridicat la 2.474.427,70 de lei, în februarie — 5.736.422,62 de lei, iar în martie — 8.988.995,31 de lei.

Cheltuielile vizează salarii, sporuri, diverse contribuții, indemnizații, cheltuieli pentru utilități, carburanți, reparații, cărți, chirii, prime de asigurare non-viață, transferuri către instituții publice, deplasări interne și externe, protocol și reprezentare, transport.

CITIȚI ȘI:CEAUȘESCU DE SIBIU: Elicopter MAI pentru coloana lui Iohannis

În prima lună a anului, pentru deplasările externe s-au cheltuit 99.027,48 de lei, iar pentru cele interne — 73.552,80 de lei. Cheltuielile de protocol și reprezentare au fost de 34.982,15 de lei.

În februarie, deplasările externe au costat 953.583,60 de lei, cele interne — 85.128,74 de lei, iar pentru protocol și reprezentare s-au cheltuit 98.832,51 de lei.

În martie, pentru deplasările externe s-au cheltuit 1.447.493,93 de lei, iar pentru deplasările interne, detașări și transferuri — 85.592,74 de lei. Pentru protocol și reprezentare s-au cheltuit 189.708,50 de lei.

Șeful statului a efectuat de la începutul anului șase deplasări externe. În perioada 11-13 februarie, el a efectuat o vizită în Bavaria și la Munchen, unde a participat la Conferința pentru securitate. Tot în februarie, președintele Iohannis a participat la Bruxelles la Consiliul European. În martie, șeful statului s-a aflat în perioada 6-11 martie în Israel și Palestina, pe 17 martie a participat la Consiliul European de la Bruxelles, între 22-24 martie a efectuat o vizită în Turcia, iar din 30 martie până pe 2 aprilie la Washington, pentru a participa la Summitul securității nucleare.

Bugetul Administrației Prezidențiale pentru acest an este de 56.309.000 de lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Problema penală a contractului prezidențial de lobby: ÎN ROMÂNIA ESTE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

    Administrația Prezidențială a președintelui Dan ne-a oferit un rar...

    Comisia Europeană cere Ungariei să renunțe la interzicerea importului de produse agricole din Ucraina

    Comisia Europeană solicită Ungariei să retragă măsurile unilaterale care...

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul țărilor care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    Articole relationate

    Categorii populare