Afacerile cu teren agricol în Europa de Est

Speculanții financiari cumpără pământ în țările est-europene ca obiect de speculă și pentru a primi subvenții. Agricultorii mici sunt dați la o parte, transmite Deutsche Welle.

 (picture-alliance/dpa/P. Schulze)

Comisia pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European a declarat, la finele lui martie, că o problemă gravă în Europa este concentrarea pământului arabil în mâinile investitorilor, ca sursă de profit. ”În contextul crizei financiare, începând din 2008, pământul a devenit o profitabilă variantă de investiție”, spune Vladimir Urucev, reprezentantul Bulgariei în Comisia pentru Agricultură a PE.

Ca urmare, concentrația terenurilor arabile în Europa Centrală și de Est a crescut semnificativ. Urucev adaugă că prețurile mici din fostele țări comuniste au mijlocit acest proces, iar sistemul de subvenții al UE l-a grăbit. ”Plățile unanime per suprafață la nivel european au favorizat concernele mari care merg pe agricultura industrializată”. Se plătesc pe hectar între 150 și 190 euro. Micii agricultori au astfel numai de pierdut.

Pământul ca investiție profitabilă

În plus, de cele mai multe ori, investitorii mari iși retrag câștigurile din regiune și nu plătesc taxe. Se ocupă prea puțin de protecția mediului și a animalelor și îi dau la o parte pe agricultorii locali. ”Există adevărați rechini financiari care conduc rețele întregi de companii. Câteva firme dețin în Bulgaria aproape două milioane de hectare de pământ. Ceea ce înseamnă aproape jumătate din suprafața arabilă a țării”, a declarat un agent de achiziții de terenuri, care dorește să rămână anonim. Datorită sistemului european de subvenții în agricultură, aceste concerne câștigă milioane numai prin faptul că dețin terenurile respective, subliniază Urucev.

Prin reforma agrară UE din 2013, s-a decis stabilirea unui plafon maxim pentru plățile directe. Țelul era o distribuire mai corectă a subvențiilor și sprijinirea agriculturii sustenabile. Dar, în realitate nu s-a schimbat prea mult. O statisică publicată în Bulgaria arată că și în 2015, cele mai mari 25 de concerne au încasat cele mai mari subvenții, adică exact acelea care au profitat cel mai mult de pe urma plăților directe venite de la UE. Marii investitori sunt, așadar, absolviți și de problemele legate de credite. Au atâția bani de la UE, încât nu e nevoie să se împrumute.

Presiune pe micii agricultori 

În estul Europei, micii agricultori nu fac față concernelorÎn estul Europei, micii agricultori nu fac față concernelor

Cu totul diferit arată situația pentru micii agricultori. ”Tot mai mult suntem dați la o parte de pe piață, pentru că nu putem să ținem pasul cu cei mari. În plus, abia dacă mai există terenuri libere”, povestește Stefan Petrov, un tânăr agricultor din regiunea Rasgrad, din nordul Bulgariei. Și aici prețurile au crescut extrem în ultimii ani din cauza speculanților și a faptului că tot mai mult pământ se concentrează în mâinile câtorva concerne.

Și în alte regiuni din Europa, situația e asemănătoare. ”Aproximativ 3 la sută din concernele agricole controlează aproape jumătate din terenurile arabile – o tendință care ar trebui inversată”, spune Vladimir Urucev. Cel mai grav exemplu, adaugă acesta, este România, unde în jur de 65.000 de hectare se află în proprietatea unei singure firme.

În opinia președintelui României, Klaus Iohannis, prea multe terenuri arabile se află în posesia unor firme străine. La finele anului trecut, Iohannis vorbea de 30 de procente, pledând pentru înăsprirea legilor privitoare la achiziționarea terenurilor, deși există deja restricții.

Est-Europenii încearcă să depună rezistență

Țări ca Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Letonia, Lituania au încercat să se protejeze împotriva marilor investitori străini printr-o politică protecționistă. UE a inițiat proceduri judiciare împotriva acestora, pe baza restrângerii concurenței. Nu toți au fost de acord.

”În ceea ce privește pământurile arabile, UE trebuie să fie mai flexibilă cu regulile pieței comune și ale concurenței, pentru că pământul nu poate fi tratat ca orice altă marfă”, spune Maria Heubuch, membră în Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European. Politiciana ecologistă consideră că Europa este obligată să sprijine piața terenurilor în statele naționale.

Terenuri agricole în județul Constanța (DW/L. Dale-Harris)Terenuri agricole în județul Constanța

Mai multă transparență

La finele lunii martie, Comisia pentru Agricultură a făcut recomandări concrete. A cerut statelor membre să facă posibilă achiziționarea de terenuri pentru firme mici și mijlocii la prețuri rezonabile și să promoveze agricultura sustenabilă. Heubuch consideră că stabilirea unor prețuri maxime pentru cumpărarea terenurilor, cum ar fi în Lituania, de pildă, este o măsură viabilă pentru evitarea concentrării pământului în mâinile câtorva proprietari. Dar pledează mai ales pentru mai multă transparență la schimbarea proprietarilor.

Un exemplu de prea puțină transparență este, din perspectiva lui Heubuch, KTG Agrar: un concern german, care a achiziționat terenuri uriașe, atât în vestul, cât și în estul Europei. După ce a intrat în insolvență, firma a ajuns în proprietatea altui investitor, iar comunitățile implicate nu au avut nicio influență asupra procesului. Heubuch este convinsă că astfel de lucruri nu trebuie să se repete. ”Cine retrage câștigurile din regiune și ia decizii fără să consulte comunitatea locală dăunează agriculturii în întreaga Europă”, a adăugat europarlamentara.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?