Filozoful şi fizicianul Basarab Nicolescu explică, într-un interviu pentru Adevărul, în ce mod intenţia de retragere a titlului de cetăţean de onoare acordat scriitorului Vintilă Horia acordat de Primăria din Segarcea, oraș în care s-a născut, formulată de Institutul „Elie Wiesel”, este o atingere adusă culturii române.

Vintilă Horia este autorul celebrului roman, Dumnezeu s-a născut în exil.

Dumnezeu-s-a-nascut-in-exil-4c3dc5La sfîrşitul lui 2015, centenarul scriitorului Vintilă Horia (1915-1992) a fost celebrat prin colocvii şi comunicări literare şi ştiinţifice la Universitatea Alcala de Henares din Madrid, la Craiova, Alba Iulia şi Deva. Oraşul Segarcea, unde a văzut lumina zilei autorul celebrului „Dumnezeu s-a născut în exil”, distins cu premiul Goncourt în 1960, (atribuit, dar nedecernat), i-a conferit cu această ocazie titlul de cetăţean de onoare post mortem. Invocînd legea 217/2015 şi o sentinţă a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război”, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” cere retragerea acestui titlu.

Domnul Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, aflat sub autoritatea Guvernului României, i-a scris în decembrie 2015 domnului primar o scrisoare în care cere, în virtutea Legii nr. 217 din 2015, retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat lui Vintilă Horia, spunând că a fost criminal de război, prin sentinţa nr. 11 a Tribunalului Poporului din 21 februarie 1946 şi că ar fi fost vinovat de infracţiuni de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Deci domnul primar ar fi în infracţiune potrivit acestei legi, în sensul promovării cultului persoanelor vinovate de aceste crime, spune Basarab Nicolescu.

Vintila-Horia-cu-o-copilaVintilă Horia nu a fost legionar, dimpotrivă, sunt ziare de dinainte de 1940, din perioada tulbure, în care el lua poziţie contra legionarilor şi, mai mult, a fost persecutat de legionari, fiind dat afară din post de către legionari, spune istoricul.

PCR a lansat o campanie împotriva sa, în 1960, în momentul în care Vintilă Horia a primit în Franţa, premiul Goncourt, pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”, publicat în franceză. El a fost invitat de Ambasadorul României la Paris de atunci, Mircea Bălănescu, ilegalist, pe numele său adevărat Eugen Bender, să se fotografieze împreună la Ambasadă, ca să celebreze premiul Goncourt. Deci trebuie să ne închipuim că domnul Ambasador din 1960 se adresa unui „criminal de război” ca să-i ceară să se fotografieze cu el şi să celebreze un mare premiu. Bineînţeles, Vintilă Horia a refuzat, a spus „eu sunt un anticomunist, n-o să-mi trădez convingerile mergînd la Ambasadă.” Două zile mai tîrziu, autorităţile l-au trimis la Paris pe Mihai Ralea cu un dosar foarte consistent în care era strecurată şi această acuzaţie de a fi fost legionar. De acolo provine povestea, din acest dosar contrafăcut, cum erau documentele de atunci ale Securităţii, unele documente erau desigur reale, erau citate din articolele lui Horia, dar erau şi lucruri cu totul false. Spre exemplu, faptul că s-ar fi înscris în 1933 la legionari şi că ar fi coordonat activităţile legionarilor din Germania cu a celor din România. Lucruri aberante, fundamentate pe o confuzie de nume, pe care Securitatea o cunoştea şi a folosit-o anume: a fost confundat cu Gheorghe Caftangioglu, vărul său, care într-adevăr era legionar, şi de altfel era în închisoare! Vintilă Horia nu a fost legionar, dimpotrivă, sunt ziare de dinainte de 1940, din perioada tulbure, în care el lua poziţie contra legionarilor şi, mai mult, a fost persecutat de legionari, fiind dat afară din post de către legionari, mai spune Nicolescu.

Cristina Horia, fiica scriitorului Vintilă Horia care trăieşte la Madrid, face demersuri pentru a deschide în România o acţiune judiciară în vederea anulării sentinţei din 1946: „A fost o injustiţie şi nu doresc ca tatăl meu să rămână în istorie ca un criminal de război când, evident, nu a fost“, a declarat Cristina Horia pentru adevarul.ro.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?