Alina Bica, dezvăluiri șocante: Dădeam mandate de ascultare pentru 160-200 de persoane pe zi

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat, joi, că Alina Bica a relatat în cadrul audierii sale că, timp de un an, a avizat câte 16-20 de mandate de interceptare pe zi, cerute de către SRI în baza Legii siguranţei naţionale. Un mandat avea în medie 10 persoane.

„Astăzi am avut o primă audiere a Alinei Bica. A rămas ca peste două săptămâni să ne vedem din nou pentru că nu am reuşit să epuizăm toate subiectele pe care aveam de gând să le lămurim. Am discutat şi ne-a spus despre implicări ale persoanelor din conducerea SRI la dosare la care domnia sa a participat sau le-a instrumentat, în ambele sensuri, în sensul de a sprijini pe unul sau pe unii dintre cei care erau inculpaţi cu măsuri mai puţin severe sau intervenţii, în unele cazuri, împotriva unor inclulpaţi sau învinuiţi cu măsuri pe care le solicitau persoane din conducerea SRI cu măsuri mai severe”, a declarat preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, senatorul Claudiu Manda, precizând că unele cazuri au fost prezentate şi în spaţiul public.

Alina Bica a declarat în timpul audierilor că timp de un an a avizat între 16 şi 20 de mandate de interceptare, cerute în baza Legii siguranţei naţionale. „Ne-a spus nişte cifre pe care le considerăm oarecum uluitoare, între 16 şi 20 de mandate pe zi. Un mandat avea în medie 10 persoane. Acest lucru s-a întâmplat în jur de un an de zile. Domnia sa spunea că în momentul în care a început să spună că nu o să mai dea aviz pe astfel de mandate de interceptare a fost schimbată dintre procurorii care trebuiau să dea astfel de avize”, a spus Manda.

Mandatele vizau primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, sportivi, oameni de afaceri, „persoane de orice fel” care nu erau relevante pentru siguranţa naţională, potrivit lui Manda.

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a declarat, joi, că a prezentat Comisiei pentru controlul SRI „o formă de lucru instituţională trecută”, precum şi elemente legate de relaţia cu Florian Coldea, afirmând că la următoarea audiere va aduce şi probe.

„(Am prezentat comisiei-n.r.) anumite aspecte care ţin de o formă de lucru instituţională, trecută sper, că nu are nimic de-a face cu prezentul, eu am vorbit despre trecut. Am discutat despre modul de lucru pe care l-am avut cu anumite persoane din anumite instituţii şi am oferit date şi elemente relevante şi concrete care să arate o anume abordare”, a declarat fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, la finalul audierii din cadrul Comisiei pentru controlul SRI.

Alina Bica a precizat la solicitarea jurnaliştilor că a prezentat comisiei şi aspecte legate de relaţia pe care o avea cu Florian Coldea.

Bica a spus că peste două săptămâni va veni din nou în faţa comisie şi va prezenta probe. „Eu vreau să relev următorul lucru: eu nu am o problemă cu o instituţie sau cu alta, că este SRI sau că este DNA sau că este orice altă instituţie. Eu am o problemă cu atitudinea şi activitatea anumitor persoane din aceste instituţii, activitate pe care nu o consider corespunzătoare”, a spus Bica.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?