Băsescu: Instituțiile de forță folosesc acoperiții din presă să îl discrediteze pe Daniel Morar

Astăzi, vârfuri ale instituţiilor de forţă, cu concursul gălăgios al acoperiţilor din presă şi al unor harnici delatori, încearcă să îl discrediteze pe fostul şef DNA, Daniel Morar, deşi este omul care a făcut din penibilul PNA o instituţie puternică şi eficientă, dar în acelaşi timp independentă de politic, SRI sau Poliţie, afirmă pe facebook fostul președinte Traian Băsescu.

Morar este atacat din două motive. Primul, pentru că de la înălţimea funcţiei de judecător CCR a îndrăznit să corecteze derapajele de la Constituţie ale instituţiilor de forţă. Al doilea motiv este că oameni mari, doar la stat, nu şi la sfat, din păcate, au vanitatea deşartă să se spună că anticorupţia a început cu ei în 2015. Deşi ei sunt în funcţii din 2006!!! Ca urmare, tot ce s-a făcut înainte trebuie discreditat, iar istoria rescrisă.De mai bine de o săptămână se ştia că se încearcă scoaterea lui Daniel Morar din CCR, pe modelul Greblă. Cum lui nu i-au găsit capre, i-au produs doar delatori. Oare de aceea sunt delatorii astăzi protejati de DNA? P.S. Exemple: Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Dragoş Dobrescu, mafioţi cărora DNA le-a lăsat sutele de milioane în conturi, casele de la Monaco, avioanele private, plus libertatea, la schimb cu denunţuri pe placul procurorilor, mai spune Băsescu.

UPDATE, 21.45:

”În momentul de față prietenii DNA sunt mafioții care au rămas cu vilele intacte” a spus Băsescu la România Tv.

El a mai afirmat că se lucrează intens în acest moment la pedepsirea fostului șef al DNA, Daniel Morar, și la eliminarea sa din Curtea Constituțională pentru îndrăzneala de a fi înfruntat SRI în scandalul interceptărilor.

”Spre deosebire de Toni Greblă, lui Daniel Morar încă nu i-au găsit capre” a mai spus fostul președinte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare