spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeBăsescu renunță la pretenția de a fi premier într-un guvern de dreapta:...

Băsescu renunță la pretenția de a fi premier într-un guvern de dreapta: „Eh, am și altă treabă”

-

Klaus Iohannis va încerca să aibă un Guvern cu care să-și pună în aplicare și programul său politic, a afirmat miercuri președintele PMP, Traian Băsescu, adăugând că formațiunea pe care o conduce va susține o coaliție de dreapta, ”pentru a nu fi împins spre PSD”.

Întrebat dacă PMP ar putea să coaguleze în jurul său o coaliție majoritară care să-l convingă pe șeful statului să-l desemneze premier, el a replicat: „Eh, am și altă treabă”.

- Advertisement -

Pe de altă parte, Băsescu a menționat ca variantă pentru atragerea ALDE într-o coaliție de dreapta, o negociere a liberalilor, ”aflați într-o criză foarte mare”, ca Tăriceanu să revină ca președinte al PNL, în urma unei fuziuni.

Liderul PMP a susținut că Iohannis, în declarația de după consultările avute cu partidele, a menajat ALDE, dar nu și PSD. „Un președinte când vine să facă o declarație, vine foarte bine pregătit să dea mesaje”, a punctat Băsescu.

- Advertisement -

Despre o colaborare PMP — PNL, el a susținut că ”e mai simplă” după plecarea Alinei Gorghiu de la șefia partidului.

„Nu mai e acea reticență. Cum mă puteam gândi eu să colaborez cu PNL când doamna Gorghiu spunea: nu colaborăm cu PMP-ul. Acum nu a mai fost acest mesaj”, a afirmat el.

Băsescu a subliniat că nu vorbește ca „un aliat al lui Iohannis”, ci ca „un fost președinte”.

„Nici nu vreau să fiu considerat aliatul lui Iohannis. (…) Dacă simt că are ca obiectiv să încerce măcar să coalizeze un guvern de dreapta, eu, care nu sunt adeptul modului de guvernare al PSD, (…) pentru o consolidare a dreptei nu pot să mă eschivez de la asta, pentru că altfel mă împinge toată lumea la PSD, unde nu vreau să fiu pentru nimic în lume”, a mai spus liderul PMP.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img