Blat PSD-PNL pe banii pentru campania electorală

PSD s-a înţeles cu PNL pe un proiect de lege care prevede că datoriile istorice ale partidelor sunt exceptate de la executare pe timpul campaniei electorale, în condiţiile în care ambele formaţiuni politice au restanţe uriaşe către stat şi către alte companii private, restanţe pe care nu le pot acoperi nicicum, scrie adevarul.ro.

Potrivit unor surse politice, PSD şi PNL au ajuns la un acord de principiu pentru a modifica Legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, astfel încât să scape de datorii în perioada alegerilor locale şi parlamentare. Miza: o astfel de modificare reprezintă portiţa pentru finanţarea campaniilor electorale, pentru că, potrivit legii actuale, orice ban pe care partidele datornice îl obţin din donaţii intră direct în contul creditorilor.

12 milioane de euro este datoria pe care au înregistrat-o PSD, PNL şi PDL în ultimii patru ani

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ţara lui „ba pe-a mă-tii”

    de Adriana Stoicescu, judecător Ţara lui “ba pe-a mă-tii » Pentru...

    Rusia către Armenia: Dacă plecați din Uniunea Economică Eurasiatică in UE prețul gazelor va crește cu 69%

    Suspendarea participării Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) ar...

    Șeful Ryanair: Prețul biletelor de avion va creste cu 20% anul viitor

    Directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, a declarat astăzi...

    Zelenski față in față cu americanii la Oslo: Va fi forțat să accepte un acord

    La întâlnirea de la Oslo, americanii vor încerca să-l...

    Americanii au tăiat informațiile pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei

    Fără informațiile furnizate de serviciile de spionaj americane, Ucraina...

    Nicolae Drăghiea continuă in fruntea Muzeului Porțile de Fier

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participatla ședința...

    Articole relationate

    Categorii populare