spot_img
joi, 18 decembrie, 2025
6.1 C
București

#BodnariuNorway: Parlamentarii români s-au certat cu cei norvegieni la Oslo

Parlamentarii norvegieni au reiterat punctele de vedere exprimate în cadrul întrevederilor anterioare cu privire la familiile ai căror copii au fost preluați de Serviciul local de protecție a copilului (Barnevernet), potrivit cărora, în calitate de oameni politici, nu pot interfera în sfera de competență a acestei autorități administrative locale, care beneficiază de o independență totală. La rândul lor, membrii delegației române au transmis un semnal politic clar de neacceptare a măsurilor disproporționate și netransparente luate de Barnevernet în anumite cazuri (Bodnariu, Nan și altele similare) și au relevat necesitatea de a avea o cooperare susținută cu partea norvegiană în vederea reîntregirii familiei. În finalul convorbirilor, partea română a adresat colegilor parlamentari norvegieni invitația de a efectua vizite în România pentru continuarea dialogului demarat la Oslo, a precizat într-o declarație transmisă FLUX 24 senatorul PNL, Ben Oni Ardelean, membru al delegației parlamentare care a efectuat o vizită în Norvegia în cazul Bodnariu și a altor familii de români ale căror copii au fost luați de Barnevernet.

Delegația parlamentară s-a întâlnit și cu membri ai comunității românești din Norvegia.Principalele aspecte ridicate făcând referire la: introducerea votului prin corespondență, preocuparea față de situația cetățenilor români care muncesc în Norvegia în domeniul industriei petroliere, precum și necesitatea menținerii unui echilibru între continurarea relației speciale existente între România și Norvegia și desfășurarea demersurilor inițiate de autoritățile de la București, inclusiv la nivel parlamentar, în sprijinul identificării unor soluții de natură să permită reîntregirea familiilor ai căror copii au fost preluați de Serviciul norvegian de protecție a copilului, precizează Ardelean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce arde Bruxelles-ul? Ce vor fermierii

    Mii de agricultori europeni s-au reunit joi la Bruxelles...

    Șeful spionajului extern rus: Am am avut o conversație telefonică destul de lungă cu noul director al MI6

    Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Terheș revine dezvăluind manipularea fostului judecător Laurențiu Beșu în reportajul Recorder

    Dovada manipulării realizate de fostul judecător Laurențiu Beșu în...

    Bulai cu farsorii ruși Vovan și Lexus despre planul dezmembrării Rusiei

    Politicianul român Iulian Bulai, unul dintre liderii Adunării Parlamentare...

    Zelenski mai vrea 45-50 miliarde de euro ajutor financiar extern pentru anul viitor

    Ucraina are un deficit de ajutor financiar extern pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare