După ce s-a întâlnit la București cu fostul premier britanic, prim-ministru de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, a desemnat MAE să conducă, în locul Ministerului de Interne, tratativele pentru recuperarea creanțelor Rompetrol, scrie vineri Evenimentul Zilei.

În martie 2012, firma lui Tony Blair avea deja contracte de consultanţă cu preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev.

O coincidenţă stranie face ca imediat după vizita lui Tony Blair la Bucureşti, din 26 martie 2012, guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu să ia o decizie majoră în negocierile dintre Statul român şi compania care deţinea Rompetrol, Kaz-MunaiGas (KMG).De altfel, Blair s-a întâlnit în acea zi și cu Ungureanu, la Palatul Victoria.

O zi după vizita lui Blair, la 27 martie, purtătorul de cuvânt al guvernului Ungureanu, Dan Suciu, a anunţat „relansarea” negocierilor cu grupul KMG, pentru recuperarea creanţelor statului la Rompetrol, mai spune EVZ.

„Premierul a decis relansarea procesului de negociere pentru recuperarea creanţelor Rompetrol, prin reaşezarea comisiei interministeriale care realizează aceste demers. Conducerea grupului interministerial revine acum Ministerului Afacerilor Externe și a fost atribuită ambasadorului cu însărcinări speciale, Mihnea Constantinescu”, a spus Suciu. Până la acel moment, negocierile dintre Statul român şi KMG fuseseră purtate de Direcţia de Informaţii a Ministerului de Interne (DIPI).

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?