spot_img
joi, 18 decembrie, 2025
3.9 C
București

BORDELUL DE LA PRIMĂRIA SECTOR 3: Un domn ministru, sex cu două fete

Ancheta de la Primăria sectorului 3, unde un funcționar era vizat de acuzații de corupție, a scos la iveală un bordel. Horia Vlad Damian, angajatul de la Direcţia Urbanism din Primăria Sectorului 3,  se ocupa și cu proxenetismul, iar scandalul ar merge potrivit unor surse citate de adevarul.ro la un ministru din cabinetul Ponta.

Acesta a fost prezentat joi în fața instanței pentru un mandat de arestare de 30 de zile.

În timpul cercetărilor, procurorii au constatat că Damian se ocupa, în timpul liber, şi cu proxenetismul.

Mai exact, acesta ar fi pus două tinere să se prostitueze, obţinând astfel diverse sume de bani. Tinerele întreţineau relaţii sexuale cu clienţi într-un imobil pus la dispoziţie de către angajatul Primăriei Sectorului 3.

Între timp, funcționarul se extinsese și mai aducea și alte fete.

Una din tinere, Angelica, a recunoscut totul în faţa procurorilor.

“În cursul acestei luni, acum o săptămână sau două, într-o seară, Horia a venit la studio cu Cosmin şi alte două fete, necunoscute. Cu două zile înainte Horia îmi spusese că trebuie să vină cu un domn important de la minister cu care se aflase în relaţii de afaceri şi dorea să îl facă să se simtă bine aducându-i două fete cu care să facă sex. În cele din urmă nu a venit domnul de la minister, iar una dintre fete a plecat”, a declarat Angelica

“Am întreţinut relaţii sexuale fără a îmi da nici o suma de bani cu Horia si Angelica în acelaşi timp ocazie cu care Horia ne-a înregistrat audio-video. Un alt motiv pentru care îmi era teama sa plec era acela de a nu face publice pe internet imaginile video din momentul in care întreţineam relaţii sexuale. In jurul datei de 20 octombrie Horia i-a spus Angelicăi să plecam pentru ca urmează să vină alte doua fete care trebuiau sa întreţină relaţii sexuale cu un domn ministru cu care Horia avea de încheiat nişte afaceri”, a declarat o altă fată, Veronica-Georgiana.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banca Europeană se spală pe mâini de banii pe care UE vrea să ii dea Ucrainei

    Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat...

    De ce arde Bruxelles-ul? Ce vor fermierii

    Mii de agricultori europeni s-au reunit joi la Bruxelles...

    Șeful spionajului extern rus: Am am avut o conversație telefonică destul de lungă cu noul director al MI6

    Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Terheș revine dezvăluind manipularea fostului judecător Laurențiu Beșu în reportajul Recorder

    Dovada manipulării realizate de fostul judecător Laurențiu Beșu în...

    Bulai cu farsorii ruși Vovan și Lexus despre planul dezmembrării Rusiei

    Politicianul român Iulian Bulai, unul dintre liderii Adunării Parlamentare...

    Zelenski mai vrea 45-50 miliarde de euro ajutor financiar extern pentru anul viitor

    Ucraina are un deficit de ajutor financiar extern pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare