spot_img
12 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCulturăCelebrul actor Harvey Keitel în Maramureș pe urmele mamei sale

Celebrul actor Harvey Keitel în Maramureș pe urmele mamei sale

-

Născut la New York, celebrul actor Harvey Keitel a venit în Maramureş, de unde este originară mama sa. Autorităţile din Leordina i-au acordat celebrului actorul titlul de cetăţean de onoare al comunei şi i-au dăruit un costum popular tradiţional.

“M-am gândit mult la faptul că mama mea a umblat pe aceste străzi din Leordina. Aşa că întotdeauna mi-a rămas în minte imaginea mamei de fată care venea din Leordina în New York, împreună cu surorile mele. Am vrut să găsesc unde a umblat mama”, a spus actorul.

De altfel, actorul a putut să viziteze şi casa în care a crescut mama sa. A mers şi la Conacul Drahneilor din Ruscova.

Aici, gazdele l-au întâmpinat cu bucate alese. Salam din carne de căprioară şi mistreţ, dar şi mămăligă cu jumări sau tradiţionalele sarmale. Cel mai mult, însă, actorului i-a plăcut vişinata.

Harvey Keitel a fost nominalizat la Oscar şi Globul de Aur şi a jucat în filmele marilor regizori Martin Scorsese, Ridley Scott, Quentin Tarantino, Robert Rodriguez sau James Mangold. Acum se află în România pentru filmarile la o nouă producţie, “See you soon”, o poveste de dragoste modernă, în care joacă împreună cu Liam McIntyre, protagonistul din “Spartacus”.

“Întotdeauna m-am simţit ca şi cum sunt din Leordina. Aşa că primirea acestui premiu prin care devin cetăţean de onoare este motivul pentru care zâmbesc. Sunt sigur că şi mama mea o face”, a mai spus Harvey Keitel.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img