spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriCine e fosta jurnalistă la care ar fi ajuns o parte din...

Cine e fosta jurnalistă la care ar fi ajuns o parte din banii din presupusa mită pentru Sorin Oprescu

-

Pe surse, aflu ca fosta jurnalista din dosarul Oprescu este Maria Nadina Rus (foto dreapta). Care e totuna cu Nadina Nedelea (maritata Rus), scrie pe facebook Robert Turcescu.

O parte din banii primiți ca mită în dosarul primarului Capitalei Sorin Oprescu ar fi ajuns la o fostă jurnalistă, potrivit unor surse judiciare. De asemenea, potrivit acelorași surse, banii ar fi fost recuperați.

- Advertisement -

Nadina Nedelea a lucrat împreună cu Marie Jean Ion, unul din jurnaliștii răpiți în Irak, pentru Sorin Oprescu. Cele două s-au despărțit de Sorin Oprescu  înainte ca acesta să-și anunțe candidatura la prezidențiale în 2009. Turcescu spune că Marie Jean nu are nici o legătură cu dosarul.

„Suntem plătite de Sorin Oprescu, nu de Primăria Capitalei”!, declarau cele două într-un interviu în 2009 pentru Jurnalul Național.

- Advertisement -

Deci nu avem nici un contract cu Primăria Generală sau cu vreo instituţie subordonată Primăriei sau Consiliului. Este ceva ce ne-am asumat de la începutul colaborării cu Sorin Oprescu în calitate de primar. Dumnealui a preferat să ne plătească din fonduri proprii, exact pentru a elimina orice speculaţie, susținea Nadina Nedelea.

Cele două erau în conflict la aceea vreme cu Adrian Thiess, unul din consilierii lui Oprescu.

Nadina Nedelea lucrează în prezent la Intelligent Media Solutions.

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img