Ciudata reuniune a CSAT

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:

Consiliul Suprem de Apărare al Țării întrunit marți la Palatul Cotroceni și-a dat avizul pentru implicarea României la proiectul unei cooperări militare europene mai avansate, așa numitul PESCO.

Rachete Patriot (AFP/Getty Images/John Macdougall)

În luna iunie, când a avut loc reuniunea Consiliului European pe tema apărării, țările foste comuniste au cerut expres să se precizeze că instituirea unor forțe militare comune nu trebuie să contravină angajamentelor pe care aceste țări le au în cadrul NATO. Oficialii români au insistat la rândul lor asupra acestui subiect, uneori în opoziție vădită cu ambițiile președintelui Franței, preocupat după toate aparențele mai puțin de NATO decât de ”suveranitatea” Europei. Dar, în ciuda acestor diferențe de percepție, nu s-a consemnat niciun dezacord de principiu, toată lumea exprimând dorința de a participa la proiectul apărării comune.

Dar pe cât de deplin a fost consensul, pe atât de vag a rămas proiectul. Tot ce s-a spus despre PESCO (acronimul în limba engleză al acestei ”Cooperări Structurate Permanente” în materie de securitate) este extrem de complicat, încât nu e ușor de înțeles care îi sunt scopurile și care mijloacele de realizare. E simptomatic că adesea nici experții nu reușesc să arate care ar fi diferența dintre mai vechiul instrument european, Politica de Securitate și Apărare Comună, și nou apăruta Cooperare Structurată Permanentă, căci, în principiu, ele nu ar putea fi decât același lucru.

Dar poate modul acesta foarte sofisticat de a prezenta lucrurile nu este altceva decât camuflarea scopului real și anume constituirea unei forțe combative comune, adică a unei armate europene. În definitiv, pentru misiuni externe ocazionale nu ar fi nevoie de o cooperare permanentă, dar dacă e vorba de a acționa pe teritoriul Uniunii, atunci o coordonare strictă se impune cu necesitate.

Când ziariștii din toată Europa au întrebat dacă e vorba de o armată europeană, toți oficialii au răspuns ”nu”, explicând că PESCO se referă numai la industria de apărare, la cercetare tehnologică și uniformizarea achizițiilor. Scopul principal – s-a spus – este să se facă economii, căci achizițiile separate costă mai mult, iar banii rămași ar putea fi investiți în industriile proprii de armament. Totuși Comisia Europeană a arătat în argumentația sa că toate țările UE, luate împreună, cheltuiesc pe apărare jumătate din cât alocă SUA, dar forța reală rezultată este abia 10-15 % din randamentul americanilor. Comparația în sine e revelatoare, căci SUA au o singură armată, desigur cu multiple etaje și specializări, dar coordonate toate de la Pentagon. Prin urmare dacă țările UE doresc să construiască un dispozitiv militar ”permanent” și ”structurat”, atunci ar trebui să stabilească în prealabil un Cartier General.

De fapt consensul ușor care a fost obținut în luna iunie pe acest subiect se datorează și vagului său. Cine ar refuza să facă parte dintr-un proiect privitor la apărare? Căci e limpede că neparticipând te autoexcluzi de la beneficiile cooperării. În fine, dorința de a participa – pe care au manifestat-o inclusiv țările din est, deși ideea este gestată în cercurile franco-germane – ține și de tactica pe care a adoptat-o fiecare față de  ”Europa cu mai multe viteze”.

Căci proiectul, așa cum a fost el discutat in luna iunie a acestui an, nu prevede nicio obligativitate. Prin comparație, se discutase despre obligativitatea primirii de refugiați, dar în cazul PESCO fiecare țară participă sau nu participă, după cum dorește. Asta înseamnă că francezii și germanii și-au propus o cooperare mai strânsă și nu așteaptă aprobarea celorlalți.

Nu e de mirare că toate țările foste comuniste, care au combătut vehement varianta Europei cu mai multe nivele de integrare, au anunțat imediat că susțin proiectul apărării comune, poate în primul rând ca să nu fie lăsate deoparte. În plus vagul complicat al proiectului a lăsat fiecăreia libertatea de a înțelege ce vrea. Nu este exclus ca țările membre să lucreze cu presupoziții și scopuri complet diferite. Nu e oare insistența legată de prioritatea NATO o cale prin care țările din est ar deturna de fapt proiectul construirii unei forțe militare europene? Dar dacă nu despre o armată europeană este vorba, ce sens ar mai avea discursul pasionat și stăruitor al lui Macron despre ”suveranitate”?

În sfârșit, e ușor să spui că participă cine vrea, în realitate participă cine poate. Francezii care au astăzi (după plecarea englezilor) cea mai mare forță militară din UE, au ambiții mari și doresc să integreze industria de apărare germană într-un proiect comun. Germanii în schimb ar prefera o viziune mai modestă care să nu dividă Europa, lăsând ușile deschise și celorlalți, dar lucrurile acestea nu sunt pe deplin clarificate. Cât de constrângătoare vor fi condițiile participării? Vor fi obligate țările PESCO să cumpere doar armament european? România, în orice caz, se pregătește și de achiziții americane și a anunțat că dorește să consolideze parteneriatul strategic cu Marea Britanie (Teodor Meleșcanu după vizita recentă la Londra).

Marți, Consiliul Superior de Apărare a dezbătut subiectul PESCO și a anunțat ulterior că a avizat participarea românească. Potrivit comunicatului sărac în informații, România intenționează mai curând o reevaluare a proiectelor inițiate deja cu industria din Germania și Franța în domeniul tehnicii militare, pe care le-ar putea transfera în contul PESCO, după cum dorește să facă anumite propuneri nespecificate. Dar despre o decizie în toată puterea cuvântului nici nu putea fi vorba, căci nu e clar deloc care sunt criteriile participării și cu atât mai puțin dacă România își permite cu adevărat să investească pe două ”fronturi”.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?