spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeComisia Europeană acuză Transgaz că a blocat exporturile de gaze către UE

Comisia Europeană acuză Transgaz că a blocat exporturile de gaze către UE

-

Comisia Europeană (CE) a deschis o procedură oficială de investigare pentru a evalua dacă operatorul român al sistemului de transport de gaze naturale, Transgaz, a împiedicat exportul de gaze naturale din România către alte state membre ale UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, preluat de Agerpres.

„Comisia este hotărâtă să se asigure că, în întreaga Uniune Europeană, consumatorii beneficiază de securitatea aprovizionării cu energie la preţuri accesibile. O piaţă unică europeană a energiei integrată şi competitivă este esenţială în acest sens. Prin urmare, trebuie să investigăm dacă Transgaz şi-a folosit în mod abuziv poziţia dominantă prin izolarea pieţei de gaze din România şi prin împiedicarea integrării acesteia în reţeaua europeană de gaze”, a declarat Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenţei.

- Advertisement -

România este al treilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (după Ţările de Jos şi Marea Britanie) şi dispune de rezerve importante de gaze naturale, inclusiv zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră. Transgaz este unicul operator al sistemului de transport de gaze naturale din România.

Investigaţia antitrust a Comisiei se va concentra asupra indiciilor potrivit cărora Transgaz a elaborat o strategie de restricţionare a exporturilor de gaze naturale din România către alte state membre ale UE. Această strategie ar fi putut fi pusă în aplicare în mai multe moduri, inclusiv utilizând: taxele pentru utilizarea sistemelor de transport legate de interconectare; investiţii insuficiente sau întârzieri în construirea infrastructurii corespunzătoare, precum şi argumente tehnice nefondate ca pretext pentru a împiedica sau justifica întârzierile în ceea ce priveşte exporturile, se arată în comunicat.

- Advertisement -

Comportamentul Transgaz, dacă este confirmat, poate reprezenta o încălcare a normelor antitrust ale UE (articolul 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene), constituind o restrângere a concurenţei şi conducând la limitarea alegerii rutei de aprovizionare. Acest lucru ar putea conduce la preţuri mai ridicate şi la reducerea securităţii aprovizionării cu gaze naturale prin scăderea lichidităţii pe pieţele angro de gaz din România. În ultimă instanţă, acest comportament ar putea dăuna consumatorilor din UE şi ar fi în contradicţie cu obiectivele uniunii energetice care vizează o integrare mai profundă şi o mai mare securitate a aprovizionării pe pieţele energetice europene, apreciază CE.

Deschiderea procedurii oficiale de investigare are loc în urma controalelor efectuate în iunie 2016 în România. Comisia va efectua acum cu prioritate o investigaţie aprofundată. Deschiderea unei proceduri oficiale de investigare nu aduce atingere rezultatului acesteia, se arată în comunicatul citat.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img