spot_img
luni, 16 februarie, 2026
2.4 C
București

Comisia juridică a amendat Legea Dragnea: Defăimarea şi sancţiunile au fost eliminate

Deputaţii din Comisia Juridică şi cei din Comisia pentru drepturile omului au amendat Legea defăimării, eliminând din textul actului normativ definiţia „defăimării” şi prevederile care vizau sancţiunile, transmite Mediafax.

În noua formă a legii, aceasta nu mai prevede nicio sancţiune. De asemenea, au fost eliminate toate paragrafele care conţineau sintagma ”defăimare”, păstrându-se, în schimb, sintagma ”toleranţă”.

Iniţiatorul legii, Liviu Dragnea, a spus că legea va avea scopul de a educa tinerii în spiritul toleranţei.

„Această lege care pleacă din Comisie nu mai conţine nicio prevedere sancţionatorie (…) În lege, este vorba de definiţia toleranţei, este vorba de promovarea şi garantarea toleranţei prin trei mijoloace şi domenii: prin educaţie, şi este specificat în lege acest lucru (…) prin sistemul administraţiei publice şi prin presă, prin posturile publice”, a declarat Liviu Dragnea.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Operațiunea Venezuela a costat 3 miliarde de dolari

    Activitatea militară americană din Caraibe, inclusiv operațiunea de capturare...

    Scandal la Munchen intre miniștrii de externe europeni și șefa diplomației UE

    O reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE,...

    Stand-up cu Miruță la Munchen: Ca la autoservirile studențești de pe vremuri

    Ministrul apărării, Radu Miruță, publică azi, pe Facebook (!?),...

    În timp ce Bolo lovește persoanele cu handicap, in Serbia au 10 zile gratuit la Spa și recuperare balneo

    Recuperarea balneo-climatică a invalizilor de război militari și civili,...

    Ruperea Albertei de Canada și unirea cu America

    Provincia canadiană Alberta intenționează să organizeze un referendum privind...

    India spune NIET lui Trump

    India își va păstra autonomia strategică în ciuda promisiunii...

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Articole relationate

    Categorii populare