spot_img
24.3 C
București
miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăParlamentare 2016Cristian Tudor Popescu despre Nicușor Dan: Eclipsă de creier

Cristian Tudor Popescu despre Nicușor Dan: Eclipsă de creier

-

Liderul USR, Nicușor Dan, a fost criticat de jurnalistul Cristian Tudor Popescu pentru două dintre mesajele formațiunii din campania electorală pentru alegerile parlamentare.

„Diaspora ne-a dat 7.000 de semnături. Noi promitem că n-o să le dăm tot Fuego”, a fost unul dintre mesajele la care s-a referit Cristian Tudor Popescu.

- Advertisement -

Jurnalistul s-a arătat deranjat și de o declarație făcută, miercuri, de Nicușor Dan. „Avem o alegere între o teleormanizare a României și o Românie modernă, europeană. Avem alegerea între sărăcie și un drum către prosperitate și normalitate în România”, a spus Nicușor Dan.

„Domnul Nicușor Dan se află într-o adevărată eclipsă de creier. Pentru că principala problemă a USB-ului (Uniunea Salvați Bucureștiul, n.r.) – e USB în momentul de față, i-ar pune „R-ul” ăla acolo – este tocmai pasul spre țară, să fii un partid în afara Bucureștiului. Și în aceste condiții, dânsul practică separarea asta…nu ne plac cetățenii care ascultă Fuego. Pot exista niște români din diaspora care primesc ca pe un dar o piesă muzicală cântată de Fuego. Și domnul (Nicușor Dan, n.r.) își bate joc de ei, își bate joc de teleormăneni, îi stigmatizează, în tentativa USB de a deveni USR, de a face pasul spre România. După cum vă spuneam, o eclipsă de creier”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img