spot_img
12.9 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăDezvaluiriE-mailul care aruncă în aer dosarele DNA

E-mailul care aruncă în aer dosarele DNA

-

O adresă internă a DNA, în care se vorbeşte despre ordinul procurorului general privind informaţiile referitoare la mijloacele tehnice, subliniază şi faptul că echipamentele folosite de către instituţie nu sunt omologate conform standardelor, arată fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir.

Adresa internă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) menţionează Ordinul 43/2018 al procurorului general privind informaţiile referitoare la mijloacele tehnice speciale deţinute de Ministerul Public ce constituie informaţie clasificată în clasa secret de serviciu. În cadrul acestui email intern, Horaţiu Baias, şeful Serviciului Tehnic al DNA subliniază că echipamentele tehnice nu sunt omologate.

- Advertisement -

„Conform Ordinului 43/2018 al Procurorului general al României, informaţiile referitoare la mijloacele tehnice speciale deţinute de Ministerul Public constituie informaţie clasificată în clasa secret de serviciu. Asta înseamnă că nu sunt destinate publicităţii documentele care conţin specificaţii tehnice respectiv cartea tehnică şi caietele de sarcini. Din discuţiile purtate cu dl Procuror Şef Iacob, am înţeles că nici celelalte documente aferente procedurilor nu vor fi furnizate, vă rog să vă asiguraţi de acest lucru. Referitor la omologarea acestor echipamente, în acest moment nu există elaborate standarde naţionale sau europene pentru aşa ceva”, se arată în mail-ul prezentat pe site-ul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir.

„Nu există transparenţă nici în actul de achiziţii, nici posibilitatea ca oamenii să expertizeze aceste înregistrări. (…) Mii de oameni se află în puşcării şi mii de oameni se află în instanţe astăzi pe baza unor înregistrări făcute cu aceste echipamente. Nicăieri în UE şi nicăieri în SUA nu se întâmplă acest lucru. Achiziţiile se fac din bani publici. Curtea de Conturi, CSM, ministrul Justiţiei şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului trebuie să acţioneze, pentru că sunt mii de români care se află în puşcării după aceste tehnologii”, a declarat Daniel Dragomir, sâmbătă, la Antena3.

- Advertisement -

Factorul politic are o datorie să se uite cu atenţie pe lucrurile acestea, să discute cu CSM cu privire la aceste lucruri. CSM atacă pe toţi că atacă independenţa justiţiei, dar când intră mii de oameni la puşcărie cu echipamente neomologate nu îi văd foarte doritori să răspundă.

Daniel Dragomir a mai atras atenţia asupra acestei chestiuni, pornind de la cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky. Fostul ofiţer SRI a publicat, în luna aprilie a acestui an, documente privind un ordin dat de procurorul general al României, Augustin Lazăr, în 2018, prin care s-a stabilit că informaţiile privind mijloacele tehnice ale Ministerului Public, inclusiv ale DNA, sunt secret de serviciu.

„În plin scandal al secretelor, la 2 aprilie 2018, urmare a unei solicitari a domnului Sorin Strutinsky, PFA Kovesi ne spune că “mijloacele tehnice” utilizate de DNA au caracter clasificat, ca şi specificatiile tehnice ale acestora şi caietele de sarcini prin care au fost achiziţionate. Adică pe banii românilor, DNA cumpară tehnică în mod secret şi netransparent. Mai mult, mijloacele cu care românii sunt ascultaţi, filaţi, înregistraţi de DNA nu pot fi expertizate pentru că sunt secrete.Romania 3.0 vă informează că acestea nu sunt omologate în România şi pot fi folosite pentru a distorsiona, fabrica şi falsifica probe. Sunt multiple astfel de situaţii. În mod ilegal, cu un ordin dat de procurorul general Lazăr, cercetarea penală în Romania se face de către DNA cu mijloace secrete, în mod ilegal, mijloace care nu pot fi atacate în instanţe”, scrie Daniel Dragomir pe site-ul România 3.0.

Dragomir a publicat, la acel moment, pe site-ul său solicitarea făcută de Sorin Strutinsky pe 21 martie, de comunicare a unor date referitoare la omologarea mijloacelor tehnice cu care a fost interceptat, DNA răspunzând pe 2 aprilie.

„Urmare a efectuărilor efectuate a rezultat că, în conformitate cu Ordinul 43/2018 al Procurorului General al României,informaţiile referitoare la mijloacele tehnice speciale deţinute de Ministerul Public constituie informaţie clasificată în clasa secret de serviciu. În acest condiţii nu sunt destinate publicităţii documentele care conţin specificaţii tehnice respectiv clasa tehnică şi caietele de sarcini”, este răspunsul DNA, se arată în documentul publicat de Dragomir.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img