spot_img
12.3 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăhighlightElena Udrea, primul interviu din arestul la domiciliu

Elena Udrea, primul interviu din arestul la domiciliu

-

Elena Udrea va acorda duminică seară începând cu ora 21.00 un interviu din arestul la domiciliu jurnaliștilor Cătălin Striblea și Ion Cristoiu, în direct la B1 TV.

Udrea a fost eliberată vineri din arestul de la Târgșor și plasată în arest la domiciliu. Ea a stat aproape 3 luni în arest.

- Advertisement -

CITIȚI ȘI:ELENA UDREA LA IEȘIREA DIN AREST: A FOST ÎN DESTINUL MEU SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTA, ȘTIAM DE UN AN CEVA LA CE SĂ MĂ AȘTEPT, VOI RĂMÂNE ÎN POLITICĂ

INTERVIUL POATE FI URMĂRIT LIVE AICI DUMINICĂ SEARĂ

- Advertisement -

Jurnalistul Ion Cristoiu a scris sâmbătă seară pe facebook că va fi o premieră postdecembristă: un interviu transmis în direct dintr-un domiciliu transformat în celulă.

POSTAREA PE BLOG A LUI ION CRISTOIU:

După cum probabil unii dintre dvs ați aflat din promo difuzat de B1Tv, duminică seara, de la 21 la 23 îl voi însoți pe Cătălin Striblea în dialogul susținut cu arestata la domiciliu Elena Udrea.
Va fi o premieră postdecembristă: un interviu transmis în direct dintr-un domiciliu transformat în celulă.
Formatul – Cătălin Striblea, căpitan, eu, secund – s-a verificat în eficacitatea sa prin interviurile anterioare luate lui Traian Băsescu, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu.

Ultimul interviu acordat de Elena Udrea unei televiziuni a fost cel din 8 februarie 2015, în cadrul emisiunii moderate de Sabin Orcan pe B1Tv.
La puțin timp după aceea, va fi arestată preventiv. Concomitent, Binomul SRI-DNA va declanșa o campanie mediatică fără precedent, mobilizîndu-și la locul de muncă toți ofițerii acoperiți, campanie menită a contracara dezvăluirile Elenei Udrea despre Binomul SRI-DNA prin atribuirea lor unei corupte.

Au trecut mai mult de două luni de cînd Elena Udrea nu s-a exprimat într-un interviu în direct la tv. Două luni și ceva au fost pentru noi, cei de dincoace de gratii. Pentru Elena Udrea, cea de dincolo de gratii, au fost ani, dacă nu chiar decenii.
S-a schimbat Elena Udrea în aceste 72 de zile de arest preventiv?
Și-a păstrat țepoșenia față de Binomul SRI- DNA sau a înțeles că trebuie s-o lase mai moale, pentru că deocamdată cătușele sunt la Ei?
Cum își vede viitorul în politică?
Se va duce pe la PMP sau îl va lăsa să meargă doar pe Traian Băsescu?
La aceste întrebări vom găsi un răspuns duminică seara.

Deși, între noi fie vorba, luînd seamă la plecăciunile făcute față de argații lui Dan Voiculescu de la Antena 3, se pare că la prima întrebare avem deja răspunsul:
Elena Udrea și-a pierdut în mare parte clonțoșenia care o făcuse celebră.
S-o țuci pe bucătăreasa de Dana Grecu și pe Femeia cu barbă care e Mircea Badea nu înseamnă altceva decît o primejdioasă oboseală a personalității.
Ca de obicei cînd e vorba de un interviu la care particip cu întrebători ajutătoare, vă rog pe dvs, cititorii acestui blog, să-mi scrieți ce întrebări ați pune Elenei Udrea dacă ați fi în locul meu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img