Episcopul porno de la Huși s-a ascuns: “Dumnezeu nu ne vrea idioți”

Episcopul Corneliu de Huși, protagonistul unui scandal sexual,  s-a ascuns duminică de credincioșii veniți la Catedrala Episcopală, unde acesta, după obișnuință, ar fi trebuit să țină slujba de duminică. A stat pitit în vila sa impunătoare, din apropierea Bisericii, a cărei poartă era păzită cu strășnicie de nimeni altcineva decât de fratele său, Florin Onilă, scrie Vremea Nouă.

Slujba a fost ținută de un sobor de preoți, iar predica a fost una axată insistent pe mesajul “să nu judecăm” și “să iertăm pe păcătoși”. Totuși, preotul care a predicat a spus la un moment dat, următoarea frază: “Dumnezeu nu ne vrea idioți”! Mai multe televiziuni s-au aflat astăzi la poarta Episcopiei, unde cereau opinii credincioșilor care ieșeau de la slujbă. Multora le era rușine să mai comenteze, alții spuneau că nu cred în veridicitatea filmului XXX, iar unii îl susțineau pe Episcop. De altfel, în timpul slujbei, preoții s-au rugat pentru Corneliu al Hușilor, greu încercat în această perioadă de păcate inimaginabile pentru o față bisericească, mai scrie presa locală.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?