spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăhighlightEuroparlamentar PNL: Suntem disperaţi, aspiraţiile noastre sunt pulbere

Europarlamentar PNL: Suntem disperaţi, aspiraţiile noastre sunt pulbere

-

România nu mai poate spera, cel puţin într-un an sau doi de acum înainte, să adere la spaţiul Schengen, în urma atentatelor teroriste islamiste de la Paris şi a prejudecăţilor pe care politicienii vest-europeni le au faţă de statele mebre UE estice, a declarat, pentru HotNews, europarlamentarul PPE/PNL Traian Ungureanu, membru al Comisiei pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.
„Noi suntem intr-o situatie foarte disperata, ca toate aspiratiile noastre pentru Schengen sunt pulbere dupa ceea ce s-a intamplat la Paris. Iar tarile clasice ale UE, Germania si Franta, continua sa faca o prostie, si anume sa creada ca Estul a devenit iarasi est. Nu mai e un grup de state membre, cii e ceva aparte, sunt ‘aia din est’. Dovada ca atunci cand bulgarii au prins in plasa un baiat care se pregtea sa plece in Siria, au avut dovada ca traicul trece pe acolo si in momentul de fata in afara de procurorul regional care se ocupa de cazul asta, nu am vazut nicio implicare din alte parti”, a declarat Ungureanu, pentru HotNews.ro

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img