EXCLUSIV: Probleme pentru Gabriel Oprea în SUA/ Forțat de românii americani să nu participe la o recepție

Probleme pentru vicepremierul Gabriel Oprea în vizita pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii, cu pretextul participării la o gală a organizației Alianța în Washington D.C, care a fost boicotată de o mare parte a comunității românești, așa cum FLUX 24 a anunțat în premieră tocmai din cauza prezenței liderului UNPR.

Tocmai la Gala unde a fost invitat de onoare, Gabriel Oprea nu apare în comunicatele Ambasadei României din SUA.

Oficial, Oprea ar fi fost invitat de fostul ambasador american la București, Mark H. Gitenstein la această Gală al cărei președinte de onoare a fost ambasadorul României în Washington D.C, George Maior.

UPDATE: Gabriel Oprea nu a mai participat la Gală după protestele venite din comunitatea românească fiindu-i frică va fi huiduit.

Vineri noaptea, Ambasada României în SUA a dat publicității pe facebook mai multe fotografii de la amintita recepție.

01ÎN NICI UNA nu apare Gabriel Oprea.

De altfel, Ambasada NU pomenește nici în TEXT că Gabriel Oprea ar fi participat.

NU există nici o explicație OFICIALĂ a absenței sau a lipsei din fotografiile oficiale a lui Gabriel Oprea de la acest eveniment pentru care s-a deplasat de altfel în SUA. (document invitație cu anunțare prezență Gabriel Oprea mai jos)

02În fotografii apare ambasadorul României la Washington D.C, George Maior, președintele de onoare al Galei, alături de foștii ambasadori americani la București, Mark H. Gitenstein și Mark Rosapepe. Sau alături de directorul Direcției arhivistică de la Muzeul Holocaustului, Radu Ioanid.  Într-una din fotografii apare și congresmenul Mike Turner, co-presșdintele grupului de prietenie cu România. De asemenea mai apare și Duane Butcher, fostul atașat de afaceri american în România.

1Chris Terhes, presedintele Romanian Community Coalition, cunoscuta in Romania si sub numele de „Coalitia romanilor pentru combaterea coruptiei”, a decis sa nu mai participe la receptia din Washington D.C organizata de asociatia Alianta, un ONG care are ca scop strangerea legaturilor dintre Romania si SUA, din cauza prezentei vicepremierului Gabriel Oprea.

Cu Terhes s-au solidarizat mai mulți români americani.

2 Acesta reamintea, intr-o scrisoare adresata organizatorilor, ca Gabriel Oprea este acuzat de plagit atat in teza sa de doctorat, cat si in cele pe care le-a coordonat.

De asemenea, spune Terhes, cand acest scandal a izbucnit in Romania, Gabriel Oprea si-a folosit in mod abuziv puterea pentru a pune presiune asupra mass mediei mediei, in sensul de a nu publica aceste acuzatii.

„Dorim o relatie puternica intre Romania si SUA, dar aceasta relatie nu poate fi construita tolerand astfel de comportament din partea cuiva aflat la putere. Libertatea presei este esentiala pentru construirea unei democratii sanatoase” in Romania, argumenteaza el.

3
Vicepremierul Gabriel Oprea a fost invitat la un eveniment din Washington organizat de asociatia Alianta, un ONG care are ca scop strangerea legaturilor dintre Romania si SUA. Informatia a starnit proteste din partea unor reprezentanti ai comunitatii de romani din SUA, care tocmai ii cerusera presedintelui Klaus Iohannis sa condamne „presiunile” vicepremierului asupra presei in ceea ce priveste acuzatiile de plagiat la adresa sa. Contactata de HotNews.ro, asociatia Alianta a confirmat invitatia adresata lui Gabriel Oprea si a precizat ca aceasta a fost adresata de Mark Gitenstein, presedintele Aliantei si fost ambasador in Romania.

12047094_10153388829188612_8628659010069639633_n

Scandalul a izbucnit după ce informatia a fost făcută publică pe blogul personal de Marian Petruta, presedintele NARPA (North American Romanian Press Association – organizatie de presa a jurnalistilor din SUA si Canada), preluată imediat de FLUX 24.

4Sfidarea la adresa comunitatii consta in faptul ca invitatia la adresa lui Oprea a fost facuta dupa ce comunitatea romanilor din America a protestat recent fata de faptul ca generalul Gabriel Oprea a intreprins actiuni de ingradire a libertatii presei in Romania.

CITIȚI ȘI:NOI DEZVĂLUIRI: GABRIEL OPREA, LA ZIUA LUI MIRON COSMA/ FOSTUL LIDER AL MINERILOR DESPRE OPREA: E SLUGA MEA

„Gala” in cauza a fost organizata de Alianta (www.alianta.org), o organizatie non-profit creata de cativa fosti ambasadori americani in Romania, printre care lobystul Mark Gitenstein, prin care doresc sa intareasca legatura dintre Romania si Statele Unite mai ales in domeniul economic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    România are cu 20% mai multe firme care ies din economie

    România are cu 20% mai multe firme care ies...

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Articole relationate

    Categorii populare