EXPLOZIV/ “Groapa de la Berevoieşti- SRI”, un document lipsă din mapa profesională a noului preşedinte al CSM

ARONMARE00

Asociaţia 21 Decembrie din Bucureşti susţine că din CV-ul noului preşedinte al CSM, Mircea Aron, lipseşte “cazul Berevoieşti”, pe care l-a instrumentat în 1991 şi este nefinalizat nici astăzi.

Povestea documentelor

Pe 18 mai 1991, nouă ziarişti de la “România liberă” – Petre Mihai Băcanu, Cristi Botez, Tudor Artenie, Roxana Iordache, Pascal Ilie Virgil, Radu Creangă, Răzvan Ion, Andrei Antică și Eugen Flencheş – ajungeau, cu un camion al redacţiei, pe un drum forestier extrem de dificil până la „groapa” SRI de lângă Berevoieşti, unde au descoperit 82 de saci cu documente din arhiva SRI.

ARON1Petre Mihai Băcanu avea să scrie, la un moment dat, în “România liberă”, rememorând evenimentele acelor zile:

“În 18 mai 1991 am întreprins primele săpături. În stratul de steril adus de Bordeianu de la Mina Câmpulung (zece basculante) am săpat o zi la un fel de puţ, dând la câţiva metri de primul “filon” al “zăcământului” Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989 şi altele din 1990, de la PNL și PNŢ-CD. Certificau participarea noilor sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Un document datat 18 mai 1990 dezvăluia urmărirea din oră în oră a “obiectivelor”. Era evident ca poliţia politică îşi continua activitatea. În rest, dosare ale disidenţilor, ale celor urmăriţi pentru convingeri religioase. Era evidentă încercarea de a şterge urmele, vieţile unor oameni fiind îngropate a doua oară”.

Şi continua: “Am dat de plicuri cu sigla SRI, de alte note informative privind “activităţile” din Piaţa Universităţii, interceptări telefonice (Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu, Ştefan Augustin Doinaş). Stenograma convorbirilor telefonice ale obiectivului “Tulceanu” – Andrei Pleşu – cu pictorul Sorin Dumitrescu s-a păstrat aproape intactă”.

SRI află de toată tărăşenia şi autorităţile s-au pus în mişcare. Aveau de-a face cu începutul unui imens scandal. O operaţiune ultrasecretă fusese deconspirată de ziarişti şi, mai ,mult, aceşti intraseră în posesia documentelor care îi incrimanu pe noii securişti.

Procurorul militar Mircea Levanovici (în prezent, pensionat), un “om de casă” al Securităţii şi Mircea Aron au fost desemnaţi să se ocupe de caz.

La un moment dat, însuşi Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI avea să recunoască imensa prostie de a îngropa documente cu valoare informativă.

aRONProcurorul Mircea Levanovici s-a căznit să întocmească un dosar de cercetare penală, prin care toţi ziariştii implicaţi în operaţiunea Berevoieşti “să fie traşi la răspundere”. Evident că soluţia dată a fost de Neîncepere a Urmăririi Penale.

Proces-verbal, 29.05.1991

Procurori militari colonel de justitie Mircea Levanovici si maior de justitie Aron Mircea din Directia Procuraturilor Militare.
Avand in vedere declaratia lui Ipcar Ion potrivit careia in vara anului 1990 ar fi distrus prin ardere o serie de documente sub podul aflat pe soseaua Bucuresti-Pitesti la km 36, astazi, data de mai sus, insotiti de cel in cauza si de martorul asistent Lupascu Viorel din Bucuresti, Aleea Covasna nr. 6, bloc F.16, apt. 30, sector 4, ne-am deplasat la fata locului, unde am constatat urmatoarele:
In zona km 36 al autostrazii Bucuresti-Pitesti, peste raul Arges este construit un pod rutier sustinut de mai multi piloni.
In dreptul complexului comercial de la autostrada, pe sensul de circulatie Pitesti-Bucuresti, se desprinde un drum asfaltat care coboara in panta usoara spre raul Arges, trece pe sub pod prin stanga primului pilon si revine pe celalalt sens de circulatie al autostrazii.
De la respectivul drum, inainte ca acesta sa intre sub pod, se desprinde un altul, neamenajat, acoperit cu pamant nisipos, care urmeaza o directie aproximativ paralela cu tablierul podului, coborand pana la albia raului.
Albia raului, respectiv malul drept al acesteia (avand in vedere directia de scurgere a apei), incepe din dreptul celui de-al treilea pilon al podului. In zona pilonilor 2 si mai ales 3 (numarand in directia Pitesti catre Bucuresti), solul, acoperit partial cu iarba, este imbibat cu ape, avand un aspect mocirlos, cu numeroase portiuni in care apa balteste.
Ipcar Ion ne-a condus in zona dintre pilonii 2 si 3 indicand o portiune plasata chiar langa piciorul pilonului 3, in care precizeaza ca s-au ars documentele.
In respectivul loc exista o ingramadire de bolovani avand diverse dimensiuni. Examinand locul indicat, nu se observa urme de ardere pe pietre si pe sol si nici resturi de hartie carbonizata. Am extins cercetarea asupra intregii zone de sub pod, constatand ca intr-un singur loc existau urmele unui mic incendiu.
Acesta este plasat intre pilonii nr. 1 si 2, respectiv langa constructia ultimului, in dreptul caruia, pe tencuiala, este inscris cu vopsea rosie „CIOBI”.
Astfel, intre pilonul nr. 2 si o ingramadire de ramuri uscate se observa ca, pe o suprafata avand forma aproximativa de cerc cu diametrul de circa 1,5 m, pamantul este acoperit cu un strat de cenusa gros de aprox. 3-5 cm. In cenusa sunt numeroase bucati de crengi arse si resturile scheletului metalic provenit de la o anvelopa auto. Langa focar sunt doar cateva bucati de hartie de ambalaj umede, care poarta urme de ardere.
Ipcar Ion sustine ca nu acesta este locul in care s-au ars documentele.
In intreaga zona cercetata nu s-au gasit elemente materiale care sa conduca la concluzia ca in zona au fost arse documente.
S-au efectuat fotografii judiciare, care se anexeaza.
Cercetarea s-a efectuat la lumina zilei, intre orele 11.15-12.30.
Pentru care am incheiat prezentul proces-verbal, martorul asistent si Ipcar Ion neavand de facut obiectiuni cu privire la continutul acestuia.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2016 @ site pro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?