EXPLOZIV: Ministru în guvernul Tudose, asociat cu un colonel în trupele speciale ruse Spetnatz-GRU

Lucian Sova, deputat PSD de Bacău, este ministrul desemnat al Comunicațiilor în guvernul Mihai Tudose.

El apare în legături de afaceri cu un fost colonel în trupele Spetnatz – GRU – serviciul de spionaj al armatei ruse. În afaceri apare și nașul de cununie al lui Valeriu Zgonea.

Șova (foto) este partener de afaceri cu rusul Boris Golovin în Regional Romlines SA Bucuresti, o companie care se ocupa cu transportul rutier. Golovin a fost colonel în trupele Spetnatz – GRU – serviciul de spionaj al armatei ruse care s-a stabilit în România după 1990. Golovin a fost amestecat in afaceri cu petrol, cu gaze, cu carbune, in domeniul transporturilor, in imobiliare sau industrie grea. În plus, acesta a mai deschis, alaturi de ofiţerii KGB Anatoli Patron, Iuri Ustonov şi Alexei Voskoboi, au fondat o banca in Romania, Nova Bank dar şi Centrul de Afaceri Româno- Rus – acuzate de spălare de bani.

Igor Zyuzin (foto), patronul Mechel,l-a folosit pentru afacerile din România pe Boris Golovin. Societatea de avocatura „Anastasescu” a reprezentat juridic in Romania firma lui Igor Zyuzin. Marieta Anastasescu a fost  avocata firmelor infiintate de Alexandru Bittner si este vecina lui Adrian Nastase in blocul de pe Zambaccian. Ea a fost avocata celebrei „matusi Tamara”, pe care Bittner o consilia in afaceri.

Născut la Soroca, în Republica Moldova, Boris Golovin (foto) a luptat, pe vremuri, în Afganistan. Implicat în scandalul “Sunoil”, Golovin spunea că face afaceri în România din 1995. Printre altele, a fost implicat în recuperarea unei datorii pe care statul rus o avea către România, prin retehnologizarea unui grup energetic la termocentrala Mintia – Deva cu echipamente ruseşti. Firma sa, Global International 2000, a fost implicată nu numai în această afacere, ci era şi un furnizor important de cărbune (de la minele lui Zyuzin) pentru termocentralele din Iaşi, Suceava şi Deva. Între timp, Golovin a preluat termocentrala din Giurgiu, de la autorităţile locale.

Nașul de cununie al lui Valeriu Zgonea,  Stelian Nistor, a fost și el implicat în afaceri cu rusul.

România Liberă scria în 2008 că Nistor este asociat într-o firmă de transporturi cu Boris Golovin, fost ofițer GRU, serviciul militar de informații sovietic, reprezentant în România al oligarhilor ruși Oleg Deripaska și Igor Zyuzin, doi oligarhi ai Kremlinului, relata recent bn24.ro.

Ziuzin controlează grupul OAO Mechel din care fac parte COS Târgoviște și Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Nașul lui Zgonea este asociat majoritar (65%) la firma Niso TransEurope SRL București, alături de deputatul PSD de Bacău Lucian Șova (35%), fost director în Ministerul Transporturilor.

Societatea lui Nistor controlează și societățile Regional Romlines și este acționar în Romcar Russian Buses SA București – deținută în proporție de 98,5% de același Boris Golovin.

Chestionat de România Liberă, Nistor a recunoscut asocierea cu Golovin, explicând că o firmă la care este el acționar este acționară la la o firmă de-a acestuia. „Ce afaceri să avem? Poate de spionaj”.

Boris Golovin a recunoscut și el pentru România Liberă că este în România reprezentantul lui Oleg Deripaska. De asemenea a recunoscut că a lucrat la GRU: „Si dacă am lucrat ce? E o poveste. O poveste frumoasă”.

Oleg Deripaska (foto) are o avere estimată în 2015 la 5,5 miliarde de dolari și deține cea mai mare companie de prelucrare a aluminiului din lume.

Lucian Şova este în vârstă de 57 de ani şi se află la al doilea mandat de deputat.

Primul mandat de deputat PSD l-a avut în perioada 2012-2016, când a ocupat funcţia de secretar în cadrul comisiei pentru Transport şi Infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor, pe care o ocupă şi în prezent.

În perioada 2010- 2012 a fost preşedintele consiliului de administraţie al Spitalului Judeţean Bacău.

În aceeaşi perioadă, Şova a fost consilierul managerului general din cadrul Cominfortrans Bacău, companie la care mai fusese şi în perioada 1991-2000 manager general.

Între octombrie 2009 şi octombrie 2010, Şova a fost consilierul personal al ministrului Economiei de la vremea respectivă, Adriean Videanu, după ce anterior, adică în perioada martie 2009-octombrie 2009, fusese secretar de stat în cadrul aceluiaşi minister.

În perioada ianuarie 2002- iulie 2005, Şova a fost director general al Departamentul Transporturi Rutiere, din cadrul Ministerul Transporturilor , Construcţiilor şi Turismului.

Lucian Şova a terminat Facultatea de inginerie Mecanică, specialitatea Autovehicule Rutiere, Universitatea din Braşov, la care se adaugă mai multe cursuri de masterat.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?