spot_img
joi, 19 februarie, 2026
-2 C
București

EXPLOZIV/ Misterul studiilor ministrului de interne: Blonda lui Dragnea la fabrica de diplome

Faptul care bate realmente la ochi în CV-ul fostului prefect de Teleorman (n.red-Carmen Dan, actualul ministru de interne) se află la capitolul Educație și Formare. În ce sens? Păi, prima informație pe care o primim este aceea că în anul 1989, Carmen Dan finaliza nu știm în ce condiții (că media de absolvire nu e menționată) un liceu din București. În mod normal, orice tânăr absolvent de liceu se înscrie la o facultate, de obicei, imediat după absolvire. Ei bine, în cazul ministrului nostru observăm că următoarea etapă de formare este, pentru ea, Universitatea Ecologică, pe care nu precizează nici în ce an o începe și nici când o încheie. Cu siguranță, însă că atunci, la începutul anilor ’90, Facultatea Ecologică, acea fabrică de diplome prinsă cu mâța-n sac chiar și de autoritățile în materie, nu era înființată. Așa că vorbim despre o “gaură” în CV-ul doamnei ministru de câțiva ani buni, cel puțin. Abia în luna iulia a anului 2000, adică zece ani după absolvirea liceului, Carmen Dan și-a obținut diploma de licență și se pare că ar fi susținut lucrarea la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. Dar stați liniștiți la locurile voastre, pentru că asta nu înseamnă că ministresa a mers la vreun curs în firea lui pe la Academie, ci doar că acolo a putut ea să susțină lucrarea de licență, pe care n-a avut dreptul s-o susțină la Ecologică. Trei ani mai târziu, adică prin 2003, actualul ministru de Interne face și niște studii postuniversitare, dar nu precizează în CV unde și nici ce anume a studiat, scrie Liber în Teleorman.

Dar privind în ansamblul lui, parcursul profesional și educațional al unui ministru român de Interne, nu putem să evităm o întrebare: “Oare cum se simt generalii, ofițerii și, în general, gradații cu ani grei de școală în spate când pleacă fruntea în fața unei absolvente de Universitate Ecologică, începute mai târziu doar așa, ca să nu-i fie rușine să-și depună CV-ul la Consiliul Județean Teleorman?” Dar, probabil că astea sunt timpurile pe care le merităm și aceasta este competența pe care noi am cerut-o de la omul responsabil cu liniștea și siguranța noastră. Așteptăm, desigur, ca guvernul acestei țări să includă în curând și absolvenții de opt clase. Că oricum prea multă școală prostește, mai comentează ziarul din Teleorman.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu după votul de la CCR: Cei de la MJ ne-au restricționat accesul la Facebook

    de Adriana Stoicescu, judecător Un fleac. Ne-au ciuruit. Țara e salvată. Magistrații au...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene îl acuză pe Zelenski

    Contraofensiva armatei ucrainene din 2023 a eșuat deoarece președintele...

    Rubio merge pe pista Castro jr in Cuba

    Secretarul de stat american Marco Rubio este în contact...

    Șeful CJ Mehedinți îl pune la punct pe Virgil Popescu alias Dandana: În urma dvs nu a rămas nimic

    Domnule Virgil Popescu, europarlamentar, fost ministru al Energiei și...

    Cum vrea Macron să țină in mână Banca Europeană după ce își termină președenția

    Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar putea demisiona...

    Vance: Europa se autosabotează

    Țările europene își fac rău singure sabotându-și propriile interese,...

    Trump: Japonia va investi 550 miliarde de dolari in America

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare