FIERB BALCANII: Coaliția unui criminal de război a câștigat alegerile din Kosovo

O coaliție condusă de Partidul Democrat din Kosovo (PDK, centru-dreapta) ar urma să se situeze pe primul loc la alegerile parlamentare de duminică, procentul indicat de un exit-poll fiind de 40% din voturi, transmite Reuters.

Din coaliție face parte fostul premier Ramush_Haradinaj, considerat criminal de război de către Serbia. El a fost șeful Armatei de Eliberare din Kosovo.

Serbia nu a reacționat încă oficial, dar Belgradul a înghețat relațiile diplomatice cu Franța după eliberarea lui Haradinaj.

Este clar că instanța franceză a luat o decizie politică (n.red-refuzând extrădarea în Serbia a lui Ramush Haradinaj, lider kosovar, considerat de Belgrad criminal de război)  și de aceea am hotârât rechemarea ambasadorui nostru  și suspendarea călătoriilor oficiale în următoarele trei luni în această țară, a declarat acum o lună președintele sârb Aleksandr Vucic.

Ramush Haradinaj a fost achitat în 2008 și 2012 de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI), care l-a judecat pentru crime de război comise în 1998. Serbia a cerut însă extrădarea lui Haradinaj pentru a-l judeca pentru alte fapte, petrecute în 1999.

În virtutea unui mandat de arestare emis de autoritățile de la Belgrad, fostul lider kosovar a fost arestat pe 4 ianuarie pe aeroportul din Bâle-Mulhouse, în estul Franței, dar a fost apoi eliberat și a plecat în Kosovo spre nemulțumirea Serbiei.

Kosovo, provincie sârbă populată majoritar de etnici albanezi, și-a proclamat în 2008 independența, care nu este recunoscută de Belgrad. Conflictul armat dintre forțele care au susținut independența Kosovo și armata sârbă s-a soldat cu 13.000 morți în 1998 și 1999.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Pentagonului: Jurnaliștii sunt oponenții lui Isus

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a criticat astăzi...

    Peter Magyar anunță că nu va renunța la reducerile de prețuri la carburanți stabilită de Orbán

    Liderul partidului Tisza, care a câștigat alegerile parlamentare din...

    Vânzările Dacia se prăbușesc in România: -50%

    Scăderile înmatriculărilor Dacia din primele trei luni ale anului...

    Șeful CJ Caras Severin: Ultimul tun al lui Bolojan

    Intenția Guvernului Bolojan – exprimată de vicepremierul Oana Gheorghiu...

    Hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Șeful CJ Mehedinți anunță modernizarea unui drum important

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat ...

    Viktor Orbán: Eu sunt vinovat pentru înfrângere, vom face o restaurare completă a Dreptei

    Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a declarat astăzi că este...

    Articole relationate

    Categorii populare