Gazprom a suspendat lucrările la Coridorul sudic

Grupul rus Gazprom a cerut producătorilor de țevi să suspende livrările pentru extinderea ‘Coridorului sudic’, un sistem de conducte care va asigura transportul de gaze pentru gazoductul Turkish Stream, a declarat, luni, pentru Reuters, o sursă din industria producătoare de țevi.

Suspendarea este un nou obstacol în planurile Moscovei de a construi un gazoduct spre Turcia, via Marea Neagră, și de acolo spre sudul Europei, ocolind Ucraina.

‘Am primit o înștiințare de la Gazprom prin care ni se cere să suspendăm livrările’, a declarat sursa.

Anterior, cotidianul rus RBC a informat și el că grupul rus Gazprom a decis să suspende lucrările la ‘Coridorul sudic’, evaluând pierderile înregistrate de firmele contractoare la 120 de miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari).

‘Coridorul sudic’ este o rețea de gazoducte care va furniza gaze naturale pentru regiunile din centrul și sudul Rusiei. Lungimea rețelei este de 2.500 de kilometri, iar capacitatea va depăși 60 de miliarde metri cubi de gaze pe an. Companiile ruse Severstal, Chelpipe, OMK și TMK sunt principalii furnizori de țevi pentru ‘Coridorul sudic’.

Potrivit planurilor Gazprom, viitoarea conductă Turkish Stream va traversa Marea Neagră pentru a ajunge până la granița dintre Turcia și Grecia, de unde ar putea să ajungă la consumatorii din sudul Europei. Conform acordului preliminar convenit în luna decembrie 2014 de Gazprom și compania turcă Botas, capacitatea totală a întregului proiect Turkish Stream este estimată să ajungă la 63 miliarde metri cubi pe an, dintre care 43 de miliarde metri cubi ar urma să fie dedicați Turciei.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare