spot_img
30.2 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăExterneGermania și Franța acceptă un rol mai mare al Poloniei în UE

Germania și Franța acceptă un rol mai mare al Poloniei în UE

-

Miniștrii de externe ai Germaniei, Franței și Poloniei s-au pronunțat duminică, la Weimar, în favoarea unei apropieri între țările lor, având drept obiectiv o Uniunea Europeană mai flexibilă și mai eficientă, după decizia Marii Britanii de a ieși din blocul comunitar, transmite AFP.

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la crearea ‘Triunghiului de la Weimar’, un format diplomatic regional al celor trei state, miniștrii au afirmat, într-o declarație comună, că vor ‘să răspundă provocărilor fără precedent în Europa (…), să intensifice cooperarea și să îi dea un nou impuls’.

- Advertisement -

Germanul Frank-Walter Steinmeier, francezul Jean-Marc Ayrault și polonezul Witold Waszczykowski se angajează să ‘consolideze fundamentele integrării europene’, vizând ‘o UE mai flexibilă, care să reflecte ambițiile divergente ale statelor membre în ce privește o integrare sporită’.

Pronunțându-se pentru ‘o întărire a politicilor externă și de securitate’ ale UE, cei trei miniștri de externe propun ca șefii de stat sau de guvern din Uniune să se reunească o dată pe an pentru un ‘Consiliu de securitate european’.

- Advertisement -

În opinia lor, este vorba despre a arăta că Uniunea Europeană este mai aptă decât statele membre să răspundă provocărilor de securitate, crizei migrației și, în plan economic, creșterii competitivității și creării de locuri de muncă.

‘Suntem conștienți că nu există răspunsuri simple la aceste provocări, dar suntem hotărâți să le înfruntăm împreună, într-un spirit de încredere reciprocă reînnoită’, susțin miniștrii în declarația comună.

Potrivit agenției Reuters, care îl citează pe șeful diplomației de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, cei trei oficiali au mai convenit asupra intensificării eforturilor internaționale privind încetarea conflictului din estul Ucrainei, estimând ca insuficiente progresele în punerea în aplicare a Acordurilor de la Minsk. ‘Trebuie să acționăm pentru o dezescaladare a situației’, a declarat Steinmeier.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img