Ghiță turnat la DNA de SIVECO: A promis că va interveni, printre alții, la Ponta, Nicolăescu și Bănicioiu

Sebastian Ghiță ar fi pretins de la reprezentanții Siveco România diverse sume de bani, promițând, în schimb, că își va exercita influența asupra mai multor factori decizionali, între care fostul premier Victor Ponta și foștii miniștri Eugen Nicolăescu și Nicolae Bănicioiu, în vederea atribuirii unor contracte din fonduri publice, se arată în documente aflate la cel mai nou dosar al DNA Ploiești care îl vizează pe fostul deputat.

Se pare potrivit unor surse că Irina Socol, patroana SIVECO, ar fi făcut un denunț împotriva lui Sebastian Ghiță. Socol are la rândul său mai multe dosare.

„În perioada 2007 — 2014, Ghiță Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanții SC Siveco România SA și a primit, în mod indirect de la aceștia suma de 22.872.321,21 lei (bani însușiți), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiți pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri a SC Asesoft International SA și SC Teamnet International SA, pentru aceasta din urmă și în scopul determinării reprezentanților Băncii Mondiale să achiziționeze acțiuni la acest agent economic și să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro), cu sprijinul reprezentanților/angajaților SC Asesoft International SA, SC Teamnet International SA, SC Expert One Research SRL. și SC 360 Revolution SRL, semnatari ai documentelor, prin simularea unor relații comerciale între SC Siveco Romania SA și societățile comerciale menționate (…), constând în achiziționarea fictivă de servicii IT, promițând în schimb că își va exercita influența asupra factorilor decizionali și funcționarilor publici din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, CNAS, Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Consiliului Județean Tulcea, Consiliului Județean Brașov, respectiv promițând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul Agriculturii Valeriu Tabără, miniștrii Comunicațiilor și Societății Informaționale, Zsolt Nagy și Valerian Vreme, miniștrii Sănătății Eugen Nicolaescu și Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii și derulării în bune condiții (fără impedimente la acordarea plăților) a contractelor finanțate din fonduri publice încheiate cu SC Siveco România SA (…), respectiv în vederea deblocării unor plăți pentru contracte deja existente, încheierea unor contracte și acte adiționale, dar și pentru alocarea unor fonduri bănești pentru viitoare contracte în domeniul IT”, arată sursa citată.

Totodată, un martor cu identitate protejată a declarat că Ghiță a solicitat, în perioada 2007-2015, tuturor reprezentanților firmelor mari din IT să achite procente de minim de 10% din valoarea contractelor pentru toate proiectele din domeniul IT sau pentru contracte deja extinse, cât și separat pentru intervenții la factori politici și la înalți funcționari din ministere, direcții, structuri din subordinea ministerelor, agenții, în sensul lansării și de noi proiecte în domeniul IT.

„Practic, cine nu cotiza la Ghiță Sebastian Aurelian nu putea câștiga proiecte în piața de IT, iar dacă totuși le câștiga, atât semnarea contractelor, cât și plățile ulterioare aferente contractelor erau blocate până la momentul în care solicitările lui Ghiță Sebastian erau onorate”, a afirmat martorul, conform documentelor menționate.

Potrivit aceleiași surse, martorul a spus că o parte din banii ceruți de Ghiță unei firme din domeniul IT, respectiv 450.000 euro, ar fi fost folosiți pentru susținerea campaniei lui Victor Ponta.

Magistrații Tribunalului Prahova iau în discuție, luni, propunerea de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA Ploiești pe numele lui Sebastian Ghiță în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru patru infracțiuni de trafic de influență, trei infracțiuni de spălare a banilor în formă continuată și constituirea unui grup infracțional organizat.

În același dosar, Tribunalul Prahova a dispus măsura controlului judiciar față de directorul Teamnet, Bogdan Padiu, și administratorul Asesoft, Cristian Anastasescu.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?