În România mai sunt 29 de oncologi pediatri

În România nu există medici oncologi pediatri tineri, în condițiile în care mai sunt doar 29 de astfel de specialiști în funcție, iar o parte dintre ei se află în pragul pensionării, a declarat, luni, președintele Societății Române de Hemato-Oncologie Pediatrică, conf. dr. Monica Dragomir, șeful Secției de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic București, transmite Agerpres.

„Nu s-au creat specialiști de mai mult de zece ani. Supra-specializarea hematologie și oncologie pediatrică a fost desființată cu mai mult de zece ani în urmă. A fost reînființată, pe hârtie, în 2012, iar anul trecut a fost aprobată de către Ministerul Sănătății, conform standardelor europene, dar din 2 februarie 2015 până acum nu am reușit să găsim modalitatea de a aplica (…) din simplul motiv că ea durează doi ani, este cu scoatere din producție, perioadă în care candidații ar trebui să-și plătească și cursurile și să se și întrețină”, a precizat conf. dr. Monica Dragomir, în cadrul conferinței „Asistența copilului cu cancer în România — progrese și provocări”, organizată în contextul Zilei internaționale a copilului cu cancer.

Ea atras atenția și asupra lipsei asistentelor din secțiile și compartimentele de oncologie pediatrică, în condițiile în care activitatea medicală depusă este similară secțiilor de terapie intensivă, iar personalul se confruntă cu stres psihologic și un volum mare de muncă.

„Normarea secțiilor de oncologie pediatrică este la fel ca pentru o secție de pediatrie obișnuită. Vă puteți imagina că activitatea medicală este cu totul alta. Una este să faci doar un antibiotic unui copil internat pentru pneumonie, alta este ca, pe lângă antibiotic, tratament suportiv, să faci tratamente cu citostatice, care implică risc vital”, a precizat ea.

Monica Dragomir a explicat, de asemenea, că personalul este insuficient nu doar din cauza dificultății muncii depuse, ci și a lipsei sporurilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cel puțin 5 sinucideri la Comandamentul cibernetic al SUA

    Cel puțin cinci sinucideri au fost înregistrate într-o lună...

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Articole relationate

    Categorii populare