Iohannis, gest în premieră în România

Președintele Klaus Iohannis și soția acestuia, Carmen Iohannis, vor participa, miercuri, la dineul oficial care va avea loc la Castelul Peleș din Sinaia cu ocazia zilei de naștere a principesei Margareta, acesta fiind primul președinte în funcție din istoria României care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleș, alături de familia regală.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, evenimentul va avea loc la ora 19,00, în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș, la dineu urmând să ia parte și reprezentanți ai autorităților publice din România și din Republica Moldova, personalități ale vieții culturale, diplomatice, sportive și reprezentanți ai clerului și societății civile, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, cu ocazia acestui dineu se marchează și o premieră, în condițiile în care Klaus Iohannis este primul președinte în funcție din istoria României care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleș, alături de familia regală.

De altfel, Iohannis a fost și primul președinte care a avut o întâlnire cu familia regală înainte de învestirea în funcție.

Castelul Peleș găzduiește, în această perioadă, o serie de evenimente cu ocazia zilei de naștere a principesei moștenitoare Margareta.

Astfel, principele Radu a înmânat, marți, distincția Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui Mihai I federațiilor române de rugby și oină, iar principesa Margareta a conferit, în numele regelui Mihai, calitatea de Furnizor al Casei Regale a României unor companii comerciale din țara noastră.

De asemenea, miercuri, înaintea dineului oficial, principesa va decora o serie de personalități marcante ale vieții publice și o serie de instituții culturale și de învățământ din România și din Republica Moldova, ceremonia urmând să aibă loc în Holul de Onoare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ciucu taie la nou născuți

    Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la...

    Ratko Mladić va fi înmormântat cu cele mai înalte onoruri de stat și militare în Serbia

    Ministrul sârb al Justiției, Nenad Vujić, a declarat astăzi...

    Trump se consideră unul din cei mai „grozavi” presedinți ai Americii

    Președintele SUA, Donald Trump, se considera cel mai mare...

    Indicele de imbătrănire demografică în Giurgiu a ajuns la 171%

    Declinul demografic s-a accentuat în județul Giurgiu în primele...

    Ciucu scumpește apa pentru bucureșteni ca să facă bani francezii de la Apa Nova

    Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri...

    Nicușor a scris pentru FoxNews

    FOX NEWS (SUA), 27 august 2026 – Rusia constituie...

    Articole relationate

    Categorii populare