spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieIsarescu, atac la Guvern: AR FI O EROARE

Isarescu, atac la Guvern: AR FI O EROARE

-

Ar fi o eroare să ignorăm lecțiile crizei internaționale, cedând tentației pentru măsuri cu consecințe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a declarat, miercuri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României /BNR/, în cadrul evenimentului de lansare a emisiunii numismatice ‘150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I’, transmite Agerpres.

Dacă perioada ajustărilor economice pare să se fi încheiat pentru România, misiunea viitoare a politicilor economice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu atâta trudă, de a da dovadă de prudență și măsură în dozarea deciziilor viitoare, deplasând, totodată, accentul spre reforme structurale de natură să amplifice potențialul de creștere a economiei românești. Ar fi o eroare să ignorăm lecțiile crizei internaționale și experiențele noastre, cedând tentației pentru măsuri cu consecințe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung. Nu există substitut la politicile macroeconomice echilibrate corect implementate și corect explicate. Această perspectivă pe termen lung impune ca în centrul politicilor economice să se afle nu numai managementul cererii agregate, ci și obiectivele stabilității macroeconomice, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea competitivității economice românești, a afirmat Isărescu.

- Advertisement -

Oficialul BNR a menționat, totodată, că, în urma măsurilor de restabilire a echilibrelor macroeconomice, România a reușit să corecteze o serie de indicatori.

‘Politicile fiscale și salariale pro-ciclice, precum și evoluția greu de controlat a creditului în valută, au accentuat creșterea economică la limita supra-încălzirii, reversul constituindu-l acumularea de dezechilibre macroeconomice considerabile. Eforturile perseverente de după 2009 de restabilire a echilibrelor macroeconomice derulate împreună cu partenerii internaționali au fost dureroase ca orice proces de ajustare, dar au dat roade. Deficitul de cont curent a fost corectat de la peste 13%, cât era în 2007, la valori de sub 1%, în prezent. Inflația medie anuală a coborât la minime istorice, de la peste 9-10%, cum era înainte de 2009. Pe acest fond, ratele de dobândă la credite s-au redus la minime istorice. Efortul susținut de consolidare fiscală a condus nu doar la eliminarea deficitului excesiv, ci și la atingerea obiectivului pe termen mediu, de deficit structural de 1%, la sfârșitul anului trecut’, a spus Guvernatorul BNR.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img