spot_img
8.6 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăExterneLIVE VIDEO ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN FRANȚA

LIVE VIDEO ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN FRANȚA

-

La finalul unei campanii prezidențiale tensionate, francezii vor merge duminică la urne pentru a decide cine va conduce țara în următorii cinci ani, centristul pro-european Emmanuel Macron sau candidata extremei drepte, Marine Le Pen, scrie AFP.

- Advertisement -

Emmanuel Macron, 39 de ani, fost bancher de investiții și ex-ministru al Economiei în mandatul președintelui François Hollande, sosit în frunte după primul tur, este dat favorit detașat în ultimele sondaje care îl creditează ca având între 61,5 și 63% din voturi comparativ cu 37-38,5% cât ar întruni rivala sa în vârstă de 48 de ani.

Dar votul surpriză în favoarea Brexit în Regatul Unit sau victoria neașteptată a lui Donald Trump în Statele Unite îndeamnă la prudență vizavi de anchetele de opinie care întâmpină dificultăți în Franța în măsurarea efectului posibil al „votului alb” și a absenteismului la vot.

- Advertisement -

Cei doi pretendenți dau asigurări că reprezintă înnoirea clasei politice, dar unul apără liberul schimb și vrea aprofundarea integrării europene, în timp ce celălalt denunță „globalizarea sălbatică” și imigrația și dorește un „protecționism inteligent”, arată AFP.

Participarea de duminica aceasta ar putea fi slabă: doar 68% din persoanele chestionate spun că sunt sigure că vor merge să voteze, în condițiile în care pentru prima oară în ultimii aproape 60 de ani cele două mari partide tradiționale, de stânga — Partidul Socialist și de dreapta — Republicanii, sunt în afara celui de-al doilea tur prezidențial. Iar la extrema stânga, unii refuză să aleagă „între ciumă și holeră”.

Cei doi candidați vor vota în nordul Franței, Macron, în stațiunea balneară Touquet, iar Le Pen, în fieful său Henin-Beaumont.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img