Liderul Partidul Social Democrat de guvernământ din România, Liviu Dragnea a declarat la congresul extraordinar al partidului că suveranitatea României va fi protejată de legi explicite, dezbătute şi votate în Parlament, relatază Agerpres.

Un atac la adresa acestei suveranități, consideră Dragnea, este„ defăimarea propriei ţări prin minciună, o faptă foarte gravă”, care expune România la multe riscuri şi sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje. „..atunci când oameni politici, şefi de instituţii, oameni cunoscuţi ai societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, prin declaraţii antiromâneşti, prin acţiuni servile, îndreptate împotriva intereselor noastre naţionale şi globale, în aceste situaţii pierdem suveranitatea, pierdem independenţa, pierdem demnitatea, pierdem respectul şi nu câştigăm nimic în schimb”, a spus liderul PSD, Liviu Dragnea care este și preşedintele Camerei Deputaţilor.

Totodată, Dragnea a declarat sâmbătă că reforma legilor justiţiei şi a codurilor penale va continua după un calendar strict, respectând experienţa europeană. Este reforma care a provocat un val de proteste în România, anul trecut și la începutul acestui an.

La Congresul extraordinar al PSD, organizat la București, este realeasa întreaga conducere a partidului, cu excepția președintelui, care rămâne Liviu Dragnea.

Acesta a fost confirmat în funcția de președinte prin aplauzele celor 4.000 de delegați la Congresul extraordinar.

„Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?” a întrebat Livu Dragnea. Au urmat aplauze prelungite din partea celor peste 4.000 de delegaţi. „Atunci, aşa va fi. Şi să nu vă îndoiţi niciodată!”, a spus Dragnea în aplauzele celor prezenţi în sală, relatează Agerpres.

Între timp s-a anunțat că premierul român Viorica Dăncilă este noua preeședintă executivă a PSD, aleasă la Congresul extraordinar al partidului.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?