spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriMedicii acuză un asalt asupra lumii medicale: Cui folosește ca pacientul meu...

Medicii acuză un asalt asupra lumii medicale: Cui folosește ca pacientul meu să mă privească precum un posibil infractor, iar eu să îl privesc ca pe un posibil delator?

-

Medicii denunță un asalt mediatic asupra lumii medicale. Într-un comunicat oficial, Colegiul Medicilor reclamă modul în care sunt prezentate în media diverse cazuri, consecința fiind ”crearea impresiei că asistenţa medicală din România este în declin şi că profesioniştii lipsesc sau nu îşi fac corect meseria”. Într-un interviu acordat RFI, președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, afirmă că mediatizarea și modul în care sunt prezentate cazuri precum cele ale medicilor Burnei sau Lucan dăunează sistemului și relației medic-pacient.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România spun, într-un comunicat de presă transmis că asistă zi de zi la un asalt media asupra lumii medicale, „presa întrecându-se în a furniza dovezi de neglijenţă, imprudenţă, incompetenţă ale medicilor din întreaga ţară„.

- Advertisement -

„Suntem martori, aproape neputincioşi, la această denigrare constantă a activităţii noastre, fiind creată impresia că asistenţa medicală din România este în declin şi că profesioniştii lipsesc sau că nu îşi fac corect meseria. Cu toate că, zi de zi, calitatea actului medical a crescut şi rezultatele mai bune sunt de necontestat, percepţia publică asupra medicului s-a deteriorat în mod evident”, afirmă reprezentanţii Colegiului Medicilor.

„Colegii noştri care îşi practică profesia cu corectitudine, cu cinste, cu abnegaţie, cu dragoste faţă de pacienţii lor constată astăzi, încă o dată, că avalanşa de informaţii din ultima perioadă nu face decât, pe langă a ostraciza înainte de vreme pe cel care este doar acuzat, să arunce o lumină falsă şi răuvoitoare asupra activităţii unui întreg corp profesional, influenţând în felul acesta opinia publică şi sădind o nejustificată neîncredere în activitatea majorităţii medicilor”, se mai afirmă în comunicat.

- Advertisement -

Într-un interviu acordat RFI,  Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din Romania, declară că ”se întâmplă, de câteva săptămâni evenimente care sunt mediatizate, judecate și deja condamnate înainte ca cei abilitați să o fi făcut deja”.

Reprezentantul medicilor dă exemple concrete: ”Mă refer la cazul Lucan. Până acum un an și jumătate era considerat un corifeu al chirurgiei și al transplantului în România de către aceleași medii care astăzi îl demolează. La fel, colegul nostru Gheorghe Burnei. Erau niște chirurgi de mare calitate pe care toată lumea îi lăuda și îi admira”.

Întrebat ce părere are despre faptul că asupra celor doi medici reputați planează suspiciuni grave, Gheorghe Borcean răspunde: ”Sigur că da, dar nici la adresa lui Burnei Gheorghe nu s-a întâmplat să fie condamnat pentru acele acuzații, decât pentru acea faptă penală, nici la adresa lui Lucan acele acuzații nu au dus la condamnarea sa. Totuși, aceste cazuri nu dau nota sistemului; nota sistemului este aceea de normalitate. Cui folosește ca pacientul meu să intre în cabinet și să mă privească precum un posibil infractor, iar eu să îl privesc ca pe un posibil delator?”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img