Ministrul agriculturii, rudă cu soția lui Adrian Năstase: O poveste cu amanta

Petre Daea, propus ministrul agriculturii în guvernul Grindeanu, a fost deputatul PSD care a iniţiat propunerea legislativă care vizează acordarea pensiilor de lux pentru parlamentari El este rudă cu soţia fostului premier Adrian Năstase şi, în perioada guvernării acestuia din urmă, a deţinut şi un portofoliu de ministru al Agriculturii, scria Adevărul.

În perioada în care Daea era preşedintele Comisiei pentru agricultură din Senat, el a intervenit la Ministerul Agriculturii pentru ca amanta sa, Carmen Luchian, să fie numită vicepreşdinte la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Soţia acestuia, Elena, a trimis la acea dată o scrisoare către conducerea Agenţiei şi, astfel, a denunţat aranjamentul. Cei doi s-au despărţit în iunie 2012.

Daea a devenit controversat după ce a făcut o serie de declaraţii în care a susţinut că organismele modificate genetic nu ar fi dăunătoare. „Toţi suntem modificaţi genetic. Nicăieri în lume nu există un cercetător, o experienţă, o concluzie din care să rezulte că această intervenţie la nivel genetic este dăunătoare“, declara el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare