spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasămediuMinistrul Energiei, acuzat de atac la siguranța națională

Ministrul Energiei, acuzat de atac la siguranța națională

-

Ministrul energiei, domnul Victor Vlad Grigorescu, a anunțat că printre obiectivele planului strategic pentru 2016 se află finalizarea până în luna noiembrie anul curent a pregătirilor privatizării Complexului Energetic Oltenia și a Hidroelectrica. Consider că privatizarea unor segmente importante din domeniul energetic care este de siguranță națională nu poate fi lăsată la discreția unui ministru care ascunde opiniei publice adevăratul său obiectiv, afirmă într-o declarație transmisă FLUX 24 senatorul ALDE de Gorj, Dian Popescu.

Înainte de a pune termene pentru privatizare domnul ministru al Energiei era obligat să prezinte Strategia națională pentru sistemul energetic în care să precizeze rolul CE Oltenia și Hidroelectrica. De asemenea înainte să ofere CE Oltenia și Hidroelectrica unor misterioși investitori, ministrul Grigorescu era obligat să vină cu măsuri legislative pentru salvarea acestor segmente cheie din sistemul energetic.Nici o țară din Europa nu și-a privatizat sectorul energetic, dar guvernul României insistă pe această tranzacție care pune în pericol siguranța națională, afirmă Popescu.

- Advertisement -

În primul rând domnul ministru este obligat să explice public motivele deciziei privatizării CE Oltenia, care asigură 28% din necesarul energetic național.Domnul ministru este obligat să explice public dacă România va rămâne un exportator de energie sau va deveni un importator.Planurile domnului ministru sunt foarte neclare și ridică multe semne de întrebare. Nu știm, de exemplu, cu cine s-a negociat și ce anume.Nu în ultimul rând CE Oltenia reprezintă și o bombă socială pentru județul Gorj. 15.000 de oameni lucrează acum acolo, iar pe orizontală mai multe zeci de mii de persoane sunt dependente de activitatea acestui obiectiv de securitate națională.Această afacere ridică foarte multe semne de întrebare și am considerat că trebuie să trag public un semnal de alarmă, precizează senatorul.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img