spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăJustitieNicolicea, atac la referendumul lui Iohannis: Se pune la îndoială dorința poporului...

Nicolicea, atac la referendumul lui Iohannis: Se pune la îndoială dorința poporului român de a lupta împotriva corupției

-

Deputatul PSD Eugen Nicolicea consideră că prin referendumul propus de către președintele Klaus Iohannis se pune la îndoială dorința poporului de a lupta împotriva corupției, ceea ce ar putea avea efecte negative pe plan extern.

„Tema este una generoasă, largă — lupta împotriva corupției. Dar, atenție la efecte, fiindcă nu se pune problema (…) de a pune la îndoială o anume parte a clasei politice sau toată clasa politică cu privire la voința de luptă împotriva corupției. Aici, prin această întrebare, se pune la îndoială dorința poporului român de a lupta împotriva corupției, iar efectele internaționale pot să fie negative, pentru că, dacă președintele are o îndoială cu privire la dorința poporului român, vă dați seama că prin asta negăm chiar tratate internaționale, cum ar fi Convenția de luptă împotriva corupției de la New York. Noi ne afirmăm sprijinul pentru această temă și vom sprijini ca și rezultatul referendumului să fie favorabil într-o măsură extraordinar de mare pentru a combate această idee lansată de președintele României — cum că poporul român nu și-ar dori lupta împotriva corupției”, a spus Nicolicea, luni, în plenul Parlamentului.

- Advertisement -

Social-democratul a susținut că este necesar să se facă distincția între textul constituțional privind exprimarea suveranității poporului prin referendum și cel referitor la exprimarea voinței poporului asupra unei teme fiindcă „la exprimarea suveranității rezultatul referendumului este obligatoriu, iar la exprimarea voinței — rezultatul este consultativ”.

„Art. 2 din Constituție ne prevede că suveranitatea națională care aparține poporului român este exercitată prin organele sale alese, precum și prin referendum. Deci această suveranitate se face prin referendumurile decizionale cu privire la revizuirea Constituției, în care poporul decide să aprobe această revizuire sau un alt referendum decizional — demiterea președintelui, ceea ce nu este cazul. În momentul de față, ne aflăm în art. 90 din Constituție în care poporul nu își exprimă suveranitatea, ci își exprimă voința asupra unei probleme puse. Deci, să nu confundăm exprimarea voinței cu exprimarea suveranității”, a punctat Nicolicea.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img