Nicușor Constantinescu scapă din arestul la domiciliu și de suspendarea din funcția de președinte al CJ Constanța

Curtea de Apel Constanța, a respins joi contestația procurorilor DNA Constanța  împotriva deciziei judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, care i-a înlocuit lui Nicuşor Constantinescu măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, scrie Ziua de Constanța.

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Constantin Ion, în condiţiile actuale, Nicuşor Constantinescu nu mai este suspendat din funcţia de preşedinte al Constliului Judeţean. „Ordinul nr. 91/24.02.2015, emis în luna februaarie prin care se constata suspendarea de drept a mandatului Președintelui CJC ca urmare a instituirii unei măsuri de arest nu îşi mai produce efecte în condiţiile date. Ţinând cont de decizia instanţei pronunţată astăzi, conform legii, ordinul pe care în calitate de prefect al Constanţei l-am dat în luna februarie nu îşi mai produce efecte“, a declarat pentru ZIUA de Constanţa prefectul Constantin Ion.

Cu toate acestea, el încă nu are voie să îşi reia atribuţiile, existând o interdicţie precisă a organelor de judecată. Este pentru a doua oară în mandatul său când Constantinescu este suspendat din funcţie prin ordin de prefect, devenit apoi nul ca urmare a deciziilor instanţelor de judecată. Aceeaşi situaţia s-a petrecut şi în luna decembrie a anului trecut, când Constantinescu a revenit pe funcţie după patru luni de la emiterea ordinului de suspendare emis atunci de prefectul Radu Volcinschi.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ site pro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?