spot_img
6.7 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăDezvaluiriOmul care a reprimat revolta de la Pungeşti numit ILEGAL şef al...

Omul care a reprimat revolta de la Pungeşti numit ILEGAL şef al Pompierilor de premierul Cioloş

-

Ovidiu Vasilică, noul şef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a fost comandantul trupelor de jandarmi care au intervenit pentru a reprima revolta țăranilor din Pungești în decembrie 2013, scrie Agenda Pompierilor.

Numirea s-ar fi făcut ilegal.

- Advertisement -

Decizia acestei numiri aparține, cui altul, decât Premierului Dacian Cioloș, ”mare admirator” al pompierilor care, în luna noiembrie a anului trecut, a descalificat și umilit 3 ofițeri de pompieri în plină ședință de Guvern, afirmând că nu mai au ce căuta în sistem, fără măcar a avea habar că cel puțin unul din ei avea o experiență de 23 de ani în stingerea incendiilor.Nici la uniforme nu se potrivește noul inspector general cu subordonații. La învestirea sa, inspectorul general ofițer de jandarmi a venit îmbrăcat civil. Astfel, discrepanța între Domnia sa și pompieri s-a mai estompat. Imaginați-vă Domnule Premier, o situație de urgență care să necesite și prezența inspectorului general, mai scrie sursa citată.

Conform unui articol publicat în aprilie 2015 de www.investigatiimedia.ro, numele generalului Vasilică Ovidiu apare într-un dosar penal rezultat în urma plângerii depuse de Asociația ”Dați-mi România înapoi” împotriva inspectorului general al Jandarmeriei Române, dar și a jandarmilor care au participat la acțiunile de reprimare a revoltelor țăranilor de la Pungești.

- Advertisement -

Ordonanța dată de procurorul militar disjunge cauza și declină competența în favoarea Tribunalului Militar Iași în ce privește infracțiunile de abuz în serviciu de care era acuzat, pe atunci colonelul, Vasilică Ovidiu.

Agenda Pompierului susţine că numirea acestuia ar fi ilegală:

Aruncând o privire pe textul ”Deciziei nr. 47/2016 privind împuternicirea domnului general de brigadă cu o stea Vasilică Ovidiu pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă” vom observa că aceasta se face în temeiul ”art. 77 cu 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (1) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare”.

Interesant! Doar că, aceeași Lege 80/1995 prevede, la articolul 84:

”(1)Trecerea ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor DINTR-O ARMĂ, serviciu sau specialitate militară ÎN ALTA se poate efectua, în raport cu nevoile armatei, DUPĂ OBȚINEREA UNEI PREGĂTIRI CORESPUNZĂTOARE, prin una dintre următoarele forme:

a)absolvirea, cu diplomă de licență, a unei academii militare sau a unei instituții civile de învățământ superior CU PROFIL CORESPUNZĂTOR ARMELOR, serviciilor și SPECIALITĂȚILOR MILITARE necesare armatei ori a unor instituții militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, de către cei care nu au avut studii de acest nivel;

b)absolvirea unui curs de perfecționare a pregătirii sau de specializare cu durata de minimum 3 luni, urmată de un stagiu practic neîntrerupt de cel puțin 2 ani în noua armă, serviciu sau specialitate militară, pe timpul căruia să fi fost apreciați cu calificativul cel puțin “bun”.”

Ba, mai mult, articolul 83 din același Statut prevede clar: ”(1)Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii fac parte din ARME sau servicii ȘI AU SPECIALITĂȚI MILITARE, ÎN RAPORT CU PROFILUL PREGĂTIRII LOR PROFESIONALE”. Și atunci, cum poate un ofițer de jandarmi să conducă Arma Pompierilor, Domnule Premier?

Aceeași Hotărâre a Guvernului nr. 1.490/2004 legiferează la articolul 2: ”Inspectoratul General asigură, la nivel naţional, punerea în aplicare într-o concepţie unitară a legislaţiei în vigoare în domeniile apărării vieţii, bunurilor şi a mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi a realizării măsurilor de protecţie civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.” Poate fi îndeplinită această condiție cu oameni care nu dețin SPECIALITATEA MILITARĂ necesară?

Același act legislativ menționează clar la Articolul 25: ”Personalul din Inspectoratul General şi structurile subordonate provine din instituţiile proprii de învăţământ şi din alte instituţii cu profil adecvat, acreditate potrivit legii, precum şi din cadrul unor instituţii specializate din ţară şi din străinătate.” Este Jandarmeria vreo pepinieră de ofițeri pompieri, Domnule Premier?

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img