Omul lui Cozmâncă, consilier la Cotroceni sub Iliescu, Băsescu și Iohannis: LEGĂTURA CU DOSARUL EADS

Este cel mai longeviv consilier prezidențial. Stă de 14 ani la Palatul Cotroceni și a fost păstrat și în echipa noului președinte Klaus Iohannis. Cu siguranță poate intra în Cartea Recordurilor. Ce îl califică? Vocea și talentul cu siguranță nu deoarece este consilierul prezidențial care nu are nici o prezență publică,

de ANDREI BĂDIN

Gheorghe Angelescu este consilierul prezidențial care ar putea sta cel puțin 25 de ani la Palatul Cotroceni dacă Klaus Iohannis va avea două mandate prezidențiale. În decembrie 2000, Gheorghe Angelescu a fost numit de Ion Iliescu în funcția de Consilier de Stat la Administrația Prezidențială, șef al Cancelariei Ordinelor. Aceeași poziție a ocupat-o în timpul celor două mandate ale lui Traian Băsescu. Aceeași poziție o ocupă începând de azi în echipa de consilieri prezidențiali ai lui Klaus Iohannis.

DE LA UTC LA PDSR

Gheorghe Angelescu s-a născut în noiembrie 1961 în București. După ce a studiat la Liceul „George Coșbuc” din București (1976-1980), a urmat cursurile Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini, Secția Mașini Unelte din cadrul Institutului Politehnic București (1981-1986), obținând diploma de inginer TCM. După absolvirea facultății, a lucrat ca inginer stagiar la I.M.C. Câmpina (1986-1989) și apoi ca inginer proiectant la Întreprinderea FAUR S.A. și inginer de marketing la I.I.R.U.C. S.A. (1989-1992).

anghelescu3

În anul 1990 a devenit membru al FSN, fiind membru fondator al FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naționale) în anul 1992. Anterior el fusese și membru al  UTC. Se spunea la vremea respectivă că este omul lui Octav Cozmâncă, strategul partidului lui Ion Iliescu. Și imediat urcă foarte rapid în structurile politice.

MINISTRUL LUI VĂCĂROIU

anghelescu

În perioada 19 noiembrie 1992 – 28 august 1993, Gheorghe Angelescu a îndeplinit funcția de ministru al tineretului și sportului în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu. La 28 august 1993, a fost eliberat din funcție cu ocazia remanierii guvernului și a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, consilier al Primului Ministru și consilier la Direcția Europa în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1993-1994).

anghelescu2

Între anii 1994-1997, a fost numit în funcția de Secretar I pe probleme politice la Ambasada României în Italia. Reîntors în țară, în perioada 1997-2000, a lucrat în calitate de Coordonator al Direcției Organizare din cadrul Departamentului Organizatoric al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), sub directa îndrumare a lui Octav Cozmâncă. 

MEMBRU FONDATOR AL FUNDAȚIEI SECOLULUI XXI, CARE APARE LEGATĂ DE EADS

EADS_logo.svg

Gheorghe Angelescu este unul din membrii fondatori ai Fundației Secolul XXI.  Conform documentelor obtinute de Centrul de Investigatii Media, Fundatia “Secolul XXI” a fost inființată în 1992.

Între fondatorii fundatiei se regăsesc fostul ministru de Interne PSD Ioan Rus, Gheorghe Angelescu, fost ministru FSN al Tineretului si Sportului in Cabinetul Văcăroiu și, în prezent, consilier de stat la Administrația Prezidențială, Ion Solcanu, parlamentar  social-democrat din 1990 până în 2008, Vasile Văcaru și alți membri marcanți ai PDSR-PSD. Fundația Secolului XXI apare implicată în scandalul EADS. În perioada în care era șef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase, Victor Ponta, a condus Fundația “Secolul XXI”. Conform unui document obținut de Centrul de Investigatii Media, în aceeași perioadă, Fundatia “Secolul XXI” apare ca actionar majoritar, cu 52,5 la sută, în compania ce operează Radio 21, alături de grupul francez Lagardere, care deține restul părților sociale.

LEGĂTURA CU FREGATELE BRITANICE

Conform Centrului de Investigații Media o altă legatură între Fundația “Secolul XXI” și EADS o constituie un alt contract controversat, cel privind achiziționarea unor fregate militare de la grupul BAE Systems, a cărui divizie de rachete a fuzionat în 2001 cu EADS, operând sub numele de MBDA. Fregatele militare au fost cumpărate de la BAE Systems în 2002, când, conform documentelor prezentate astăzi de Centrul de Investigații Media, la conducerea Fundației “Secolul XXI” se afla Ioan Mircea Pașcu, care era ministru al Apărării în Cabinetul Năstase. În același timp, fundația era asociată cu Lagardere în Radio 21.

A GAFAT LA COTROCENI, DAR NU A FOST SCHIMBAT

George-Homostean

Interesant e că Gheorghe Angelescu a gafat de mai multe ori la Cotroceni. Traian Băsescu a fost obligat de opinia publică să retragă mai multe decorații pe care le-a acordat la propunerea lui Anghelescu. Dar în ciuda acestor greșeli Anghelescu a rămas în funcție. Printre altele, Angelescu a propus decorarea lui Gheorghe Homoștean (foto), fostul ministru de interne în perioada comunistă. Cu toate că avea o condamnare pentru instigare la omor deosebit de grav, Angelescu a propus să fie decorat cu Ordinul Virtutea Militară, în 2010. Câteva luni mai târziu, Traian Băsescu, a fost nevoit să anuleze ordinul după ce fiul dizidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a protestat public.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ site pro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?