PNL sector 6 l-a validat pe Răzvan Mironescu în UNANIMITATE candidat la Primărie

Organizaţia PNL sector 6 a validat, miercuri, în unanimitate, candidatura deputatului Răzvan Mironescu pentru primăria de sector, urmând ca joi să se reunească în şedinţă organizaţia PNL Bucureşti pentru a lua o decizie.

Razvan Mironescu a precizat, pentru MEDIAFAX, că şedinţa PNL Bucureşti va avea loc joi, la ora 18.00. Etapa finală a desemnării candidatului liberal pentru primăria sectorului 6 este validarea în cadrul Biroului Politic Naţional al partidului.

Răzvan Mironescu a mai spus că s-a stabilit şi o.parte din echipa de campanie, iar Aleodor Frâncu, preşedintele filialei, va fi coordonatorul campaniei.

Deputatul PNL Răzvan Mironescu este susţinut în cursa internă pentru Primăria sectorului 6 de organizaţia de sector care se reuneşte, miercuri după-amiază, pentru a-i valida candidatura, au declarau, pentru MEDIAFAX, surse din PNL, precizând că Mironescu va avea şi susţinerea conducerii PNL.

Potrivit unor surse din PNL, Răzvan Mironescu este singurul candidat pe care Organizaţia sectorului 6 îl vor propune spre validare Organizaţiei PNL Bucureşti, deşi, până de curând, numele prim-vicepreşedintelui PNL Adriana Săftoiu a fost vehiculat ca potenţial candidat susţinut de PNL la Primăria Sectorului 6.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ site pro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?