spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriPremiul german al lui Iohannis, soldatul lui Hitler și afaceri dubioase

Premiul german al lui Iohannis, soldatul lui Hitler și afaceri dubioase

-

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

De-a lungul timpului, mulți malițioși au susținut că antologia umorului german ar putea fi tipărită pe un bilet de autobuz. Spunem malițioși pentru că germanii au, totuși, umor. Dovada, instituirea de către Fundaţia Hanns Seidel din Germania a premiului “Franz Josef Strauss”, pentru lupta împotriva corupţiei, consolidarea statului drept şi a democraţiei și pe care îl va primi și președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis va primi premiul în cadrul unei ceremonii care va fi organizată la 2 iunie în oraşul bavarez Munchen. Distincţia este însoţită de un cec în valoare de 10.000 de euro.
“Klaus Iohannis a luptat încă de la începutul mandatului împotriva corupţiei, promovând independenţa justiţiei şi consolidând statul de drept şi democraţia, iar România a înregistrat îmbunătăţiri durabile”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Hans Seidel.

Cine a fost, însă, Franz Josef Strauss, pentru cei mai puțin inițiați?

Un personaj cu multe calități, dar niciuna în legătură cu obiectivele premiului care îi poartă azi numele.

Fost soldat în armata lui Hitler și mai apoi ministru al Apărării din Germania, în anii 50, Strauss s-a aflat în mijlocul unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupție ale vremii, celebrul caz Lockheed, companie americană care a plătit mită la greu pentru a obține contracte de achiziții într-un moment cînd firma era aproape de faliment. Atît Strauss cît și partidul său au fost acuzați că au încasat o șpagă de 10 milioane de dolari de la americani, în 1961 (o sumă uriașă în acele vremuri) pentru a aproba achiziția de avioane Starfighter. Deși audierile din congresul american pe această temă au scos la iveală că Strauss, într-adevăr, primise mită, el nu a fost pus sub acuzare în țara sa natală.

Nici nu s-a stins bine scandalul mitei, că Strauss a comis-o iar, de astă dată fiind nevoit să demisioneze din guvern. Mai precis, în 1962 el a acuzat patronul și redactorul șef al prestigioasei publicații Der Spiegel că a publicat documente militare secrete, iar acesta a fost arestat preventiv timp de 103 zile. Ulterior, după ce se produsese o criză veritabilă de guvern, cinci miniștri demisionînd în urma arestării ziaristului, Strauss a recunoscut că mințise, astfel că a trebuit, el însuși, să demisioneze.

Devenit, în ultima parte a vieții, președinte al companiei Airbus, Strauss a încheiat ”glorios”: în mandatul său a izbucnit marele scandal de corupție ”Afacerea Airbus”, firmă acuzată că plătise șpăgi grele guvernului canadian pentru achiziția de avioane pentru compania Air Canada.

O carieră exemplară, am spune, și un nume tocmai potrivit pentru un premiu dedicat luptei anticorupție și întăririi statului de drept.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img