Prețul cărnii de porc va crește în aprilie cu 15-30%

Radu Timiş, CEO Cris-Tim, a declarat, la conferinţa “MEDIAFAX TALKS about Producătorii României”, că luna viitoare preţurile la carnea de porc vor creşte, în medie,  cu 15-30%.

“Integrarea în UE a făcut să intrăm în competiţie cu celelate ţări europene şi nu numai. De aceea creşterea competitivităţii este foarte importantă. Dacă un fluture bate din aripi în Brazilia, va fi un tsumani în Japonia. Fiecare lucru ne influenţează. Luna viitoare, preţurile la carnea de porc cresc cu 15-30%”, a declarat joi Radu Timiş.

Acesta a arătat problemele cu care se confruntă producătorii români: “Cum ne adaptăm pentru a rămâne în piaţă? Dacă un producător ar creşte de mâne preţurile cu 10-15%, piaţa nu ar putea suporta. Pe de altă parte, grupul nostru de firme a fost impactat în proporţie de 40% de creşterea salariului mediu pe economie. Dacă nu eşti eficient, lucrurile astea te afectează”.

Radu Timiş a vorbit despre măsurile pe care le-a luat în cadrul grupului de firme pe care le conduce astfel încât să crească performanţa.

 “Dacă nu există indicii de performanţă bine stabiliţi şi nu creezi o stare de bine astfel încât muncitorul să aibă randament crescut, apar probleme. În industria alimentară va trebui să ajungem ca în industria farma – totul robotizat fiindcă muncitorii nu mai fac faţă fizic, iar posibilitatea de a greşi este foarte mare. La o producţie de 120 de tone pe zi avem undeva la 30 de kilograme neconforme. În anii trecuţi ajunsesem undeva pe la 5%. Iar, preţurile de logistică, dacă nu le ţii sub control îţi afectează preţurile de cost fiindcă transportul în ţară dintr-o parte în alta durează destul de mult”, a arătat Timiş.

Acesta îi sfătuieşte pe cei din industrie să nu facă greşeala “să se ducă pe private label, ci să meargă pe brandul lor. Ani la rând am încercat să facem privat label pentru magazinele din Europa. Abia anul trecut am reuşit anul acesta”.

Timiş spune că, atunci când a crescut TVA vânzările au scăzut cu 30%. “Apoi toată lumea a scos carnea şi a introdus soia. De aceea, lucrurile trebuie tratate cu grijă”, arată reprezentantul Cris-Tim.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ site pro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?