Realitatea din centrele de plasament din România: Violuri şi abuzuri

În centrele de plasament din România, copiii continuă să fie bătuţi şi abuzaţi. Este concluzia unui raport realizat de Asociaţia Desenăm Viitorul Tău, condusă de un tânăr care şi-a petrecut copilăria la orfelinat, transmite RFI. Studiul a fost realizat pe bază de interviuri şi chestionare la care au răspuns 1.000 de tineri instituționalizați din 190 de centre situate în 27 de județe ale ţării. Raportul subliniază şi că România nu are un mecanism de integrare a copiilor care ies din centrele de plasament la vârsta de 18 ani.  Vișinel Bălan, preşedintele Asociaţiei Desenăm Viitorul Tău: „E vorba de abuzuri fizice şi psihice, bătaie, umilinţe, dar şi relaţii sexuale între copii şi personalul centrelor”.

Raportul a fost trimis la toate Diecţiile pentru Protecţia Copilului din ţară.

O anchetă cu privire la felul în care sunt trataţi copiii instituţionalizaţi e în desfăşurare la Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj, unde doi tineri s-au sinucis în decembrie anul trecut. O nouă tentativă de suicid a avut loc joi, 24 martie, într-un centru de plasament din Craiova. O fată de 15 ani s-a aruncat de pe un bloc. Ceva mai devreme luna asta, tot în Dolj, un tânăr de 17 ani aflat  într-un centru de plasament a fost salvat după ce şi-a tăiat venele.

Vișinel Bălan: În general, cercetarea a fost destul de influențată. Efectiv, personalul venea și le spunea copiilor: „Cum, nu ați învățat să tăiați cartofi? N-ați învățat să măturați?”. Or deprinderea pentru viața independentă nu înseamnă nu înseamnă doar să mături sau să înveți să tai cartofi. De altfel, i-am întrebat dacă știu ceva despre Legea nr. 272 privind protecția copilului, iar un procent de 91,8% mi-au spus că nici nu știau că există o lege care să îi protejeze.

Reporter: Se gândeau acești tineri sau copii ce se va întâmpla cu ei după ce trebuie să plece din centru?

V.B: Nu. Avem chiar un procent de vreo 16%-20%  cărora efectiv le este greu să accepte că va veni ziua în care vor trebui să plece. Nu pot să conceapă, deoarece există această dependență față de sistem. În momentul când ai această dependență este foarte greu să te rupi. Aproximativ 10% dintre ei, când pleacă din centru se sinucid. Este o statistică a Comisiei Europene.

Rep: Această dependență față de sistem este susținută de personalul din centre care are un interes să o susțină sau care nu este educat, informat?

V.B: Cred că însuși sistemul dezvoltă această dependență. Prin fapul că oferă trei mese pe zi, oferă un acoperiș, creează acea tensiune între copii și personal și devine o chestie de rutină. Este foarte greu să explici unui copil despre deprinderi de viața independentă, să îi explici că este acolo pentru o perioadă determinată. Nu există un dialog sincer și deschis.

Rep: Ce înseamnă totuși tensiune între copil și personalul angajat din centre? Ați menționat asta și cred că este foarte important. Cum ar putea fi definită relația dintre ei?

V.B: Chiar copiii spun că marea problemă  e relația pe care o au cu personalul. Efectiv, ei se ceartă, personalul jignește, copiii la rândul lor jignesc, personalul ripostează prin violență, iar copiii ajung să fie bătuți. E un conflict continuu între personal și copii. Să vă dau un exemplu. Copiii vor să aibă o relație cu cineva, iar sistemul nu permite asta pentru că, Doamne ferește, nu care cumva să vină cu copii în centru. Dar aşa ceva nu poate fi interzis. Copiii vor experiemnta. Am întâlnit foarte mulți tineri care au experimentat viața sexuală cu persoane de același sex, iar persoana cu care au experimentat fie a fost un angajat al instituției protectoare, fie a fost din sistemul auxiliar – un bodyguard sau cine se ocupă de protecția centrului. Un copil din sistem dezvoltă un atașament foarte puternic față de persoana căreia alege să se deschidă atât de puternic. Pe lângă dependența față de sistem mai este și dependența față de persoana căreia i s-a deschis.

Rep: Vorbiți despre niște lucruri foarte grave: bătaie, abuz sexual, relații între personal și copiii din centre. Vă gândiți să le raportați cumva? Ce se va întâmpla în continuare?

V.B: Noi am făcut mai multe sesizări, continuăm să facem asta. Cel mai ușor ne-a fost la nivel de București pentru că aici avem contacte. Acum primesc sesizări și din țară. Cea mai recentă este din Suceava, unde directorul instituției de protecția a copilului îi abuzează fizic și psihic pe copiii acelui centru. Ei îmi tot scriu. Chiar și acum, în timp se susțineam această conferință, un alt băiat îmi scria: „Iarăși, doamna directoare mi-a dat una și dumneavoastră mi-ați spus că nu are voie.”. Eu i-am învățat să facă sesizări la registratura instituției protectoare, la registratura DGASPC. Dar avem situația în care cei de la registratura sesizează directorul instituției, care aplică iarăşi măsuri de corecție.  Efectiv este un conflict foarte mare între copii și personal. O altă problemă identificată și pe care am specificat-o a fost cea psihologului. Rolul psihologului în instituția de protecție nu există efectiv. Copiii nu îl văd ca pe un psiholog, ci îl văd ca pe un turnător. Copilul, când merge să îi spună ceva psihologului, acesta se duce și toarnă la șeful superior. Eu înțeleg că trebuie să te gândeți la soluții prin care să salvezi sau să ajuți acel copil, dar e foarte important cum o faci.

Rep: Sunt cazuri izolate? Presupun că nu putem vorbi de o generalizare la nivelul abuzurilor sau chiar și la această relație cu psihologul. Se întâmplă în unele locuri? Puteți să îmi dați niște exemple?

V.B: În cazul psihologului, chiar am specificat în cercetare, se întâmplă undeva la 90% (din cazuri). Nu vorbim despre o generalizare, ci despre o situție clară, concretă. Aproximativ 90%  din copiii care au participat la studiu au spus că relația cu psihologul este una deficitară, nu au încredere în el. Când copilul privește psihologul în acest fel, este foarte greu să faci o transformare în viața acelui copil. Dacă vorbim de chestii concrete, am întâlnit situația asta în Suceava, în Botoșani, în Tulcea, în Braila, în Galați. Efectiv peste tot unde am fost în țară, copiii nu vor să audă de psiholog.

Rep: Iar în ceea ce privește celelalte situații expuse un pic mai devreme, abuzuri de alt tip, abuzuri sexuale, violență fizică, amenințări?

V.B: Este la fel. De exemplu, în centrul de plasament din Tulcea am întâlnit acest gen de abuz fizic și emoțional, unde există un spațiu numit izolator. E un spațiu unde stau copii sau tineri bolnavi pentru a fi protejați. Camera respectivă nu era folosită pentru asta, era folosită pentru a pedepsi copiii atunci când greșesc.

Rep: Ce însemnă pedepsiți? Închiși într-o cameră?

V.B: Da, efectiv închiși într-o cameră. Stăteau acolo două, trei zile, o săptămână, în funcție de pedeapsa pe care o aveau de ispășit. La fel a fost și în Ialomița, unde efectiv am întâlnit un caz de abuz fizic. Un băiat a fost bătut cu piciorul unei mese. Așa ceva nu este posibil.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?