Referendumul lui Dragnea, o cacealma

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS):

”Intenția noastră este ca in această toamnă să ajungem să organizăm referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei”. Pompoasa declarație aparține liderului PSD, Liviu Dragnea, și a fost făcută sîmbătă, la Comitetul Executiv de la Mamaia, locul unde s-a stabilit că modificarea Constituției prin prisma problemelor familiei se află printre prioritățile legislative ale parlamentarilor social-democrați.

Pompoasă și cam atît, am spune, despre declarația lui Dragnea.

În fapt, pesediștilor nici prin cap nu le trece să organizeze respectivul referendum.

De ce, ar suna întrebarea de bun simț?

Simplu, pentru că nu au nimic de cîștigat, dar au totul de pierdut.
Politic, social, economic, mediatic, doctrinar, juridic și pe cine mai știe cîte alte planuri.

Să o luăm metodic.

Dacă PSD ar organiza, efectiv, referendumul în cauză în această toamnă, conform lui Dragnea, asta s-ar întîmpla cel mai devreme în ultima parte, pentru că o lună de zile ar fi numai campania electorală, iar legea de modificare a Constituției nici măcar nu e votată în parlament.
Și s-ar putea să nu fie chiar așa simplu nici măcar în legislativ.
Legile de revizuire a Constituției sunt, reamintim, singurele care reclamă o majoritate de două treimi din numărul parlamentarilor. În plus, dacă între versiunile celor două camere apare fie și o diferență de o virgulă, decizia finală se ia cu votul comun al trei sferturi dintre parlamentari.

Marea problemă e cu totul alta. Exact în aceeași perioadă în care ar trebui să aibă loc referendumul, la Luxembourg, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) ia în discuție întrebările preliminare transmise de Curtea Constituțională a României pe marginea cazului Coman-Hamilton, cuplul gay căsătorit în Belgia și care cere recunoașterea legăturii lor în țara noastră.
Nu știm care va fi decizia Curții din Luxemburg (stat condus de un cuplu gay, ca o picanterie), dar e sigur că ea va produce efecte pentru toate statele membre UE.

Cum ar fi ca România să introducă în Constituție o interdicție cu doar cîteva zile înainte sau după ce o eventuală decizie a CJUE va da undă verde căsătoriilor gay în UE?
Ar fi frumos: peste cîteva luni, ne-am buluci iar la urne, pentru stînga-mprejur.

În 2001, să ne aducem aminte, România și Bulgaria rămăseseră singurele state europene care mai pedepseau penal homosexualitatea și tărăgănau ruperea pisicii. Asta, pînă cînd Bruxellesul, nervos, a anunțat că nu pupăm integrare fără dezincriminare, iar guvernul Năstase n-a mai nimerit ușa modificării Codului penal printr-o ordonanță de urgență.

Dincolo de aceste aspecte, PSD are motive mult mai serioase să nu organizeze referendum.
E vorba și de costurile uriașe ale acestuia, presupunînd nu doar organizarea propriu-zisă, ci și campania de rigoare, cîteva zeci de milioane de euro scoși din visterie într-un moment cînd guvernul PSD se confruntă tot mai acut cu lipsa de bani.
E vorba și de faptul că PSD ar trebui, totodată, să ia o parte în respectiva problematică: pro sau contra homosexualilor?
O chestiune complicată, pentru că socialiștii europeni sunt promotori ai liberalismului în domeniu, iar PSD și-ar pune în cap marii aliați de la Bruxelles.
În plus, se știe că social-democrații au votat în PE, în ultimii ani, rapoartele privind drepturile homosexualilor, dreptul la avort și la schimbare de sex și multe altele; ca să o dea acum la întors ar reclama explicații solide. Doctrina de partid nu poate fi chiar o giruetă.

De departe cea mai complicată chestiune e însăși votul.
Experiențele trecutului ne-au învățat că românii acuză dureri teribile în cot cînd e vorba de votarea Constituției.
În 2003, spre exemplu, am fost la un pas de catastrofă politică, fără exagerare.

Constituția trebuia modificată în acord cu regulile UE, în care ne pregăteam să fim admiși, deci miza era mare, serioasă și fără drept de apel.
Un eșec la vot ne-ar fi lăsat pe afară.

Urmarea a fost că toată clasa politică a susținut – lucru rar – schimbarea Constituției și au îndemnat lumea să iasă la vot.
În plus, existau și teme extrem de importante pentru marele public, cum ar fi eliminarea stagiului militar obligatoriu, care privea orice familie cu băieți, ori drepturile pentru maghiari, care îi interesau direct pe aceștia.

Pentru popularizarea referendumului s-a apelat la o mega-campanie națională de imagine, fiind cooptate cele mai mari vedete ale vremii, de la Andreea Marin și ”Cîrcotași” la Adrian Mutu.

Nu mult înaintea votului, au venit vești catastrofale din teritoriu: sondajele arătau că nu iese mai nimeni la vot.

În disperare de cauză, s-a recurs la o măsură extremă, care azi nu ar mai fi posibilă: s-a decis extinderea votului la două zile, prin ordonanță de urgență.
Nu a servit la nimic.
În prima zi de vot s-au prezentat 8% dintre alegători.
În a doua zi, după orele amiezii, se ajunsese la un anemic 23% și semnele erau că nu se trece de 28-30% pînă seara.

Pentru a împinge lucrurile, s-au făcut toate fraudele posibile: primarii, preoții, ba pînă și medicii de familie au mers din casă în casă să mobilizeze lumea, s-au folosit urne mobile, s-au organizat tombole și alte concursuri cu premii, s-a votat la șapte mîini…Inutil.

În seara zilei de sîmbătă, prima a referendumului, opoziția deja cerea demisia guvernului pentru eșecul scrutinului.
În noaptea de sîmbătă spre duminică, la PSD s-a făcut noapte albă.

S-a pus la cale marele plan B.

Iar a doua zi, cînd s-a conștientizat eșecul clar al referendumului, el a fost pus în aplicare.
Mai precis, rezultatul votului a fost grosolan falsificat, fiind raportată o creștere bruscă și nemaiîntîlnită a îmbulzelii la urne în ultimele ore ale votului.
Finalmente, s-a raportat un scor final de 55%, cu cinci procente peste cifra necesară validării.
Norocul PSD a fost că nimeni din clasa politică, din societate ori din presa străină nu avea de cîștigat scoțînd frauda la lumină.

Un noroc care azi nu se mai poate repeta.

Constituția din 1991 a fost, finalmente, modificată, dar cu prețul unei fraude gigantice.

Azi, PSD trebuie să pună pe picioare o nouă modificare a Constituției, la care vor trebui să vină peste șase milioane de votanți doar ca să fie validat referendumul.
O modificare singulară, cerută de un segment de electorat de doar 2-3 milioane, cîți au semnat petiția Coaliției pentru Familie – semnături neverificate de nimeni – și care nu prezintă cîtuși de puțin vreun mare interes public. (Avem de mulți ani experiența candidaților care prezintă la BEC zeci de mii de semnături de susținere, dar în alegeri adună doar cîteva zeci sau sute de voturi). Românii au ajuns, oricum, la un nivel de blazare electorală la care nu ar mai ieși să voteze, probabil, nici eliminarea impozitelor.

O modificare care s-ar confrunta, în campanie, cu serioase opinii contrare, atît dinspre societate, dinspre media, dinspre ONG-uri străine cît și dinspre clasa politică.
Să organizezi ditamai alegerile la nivel național doar pentru a satisface o mică parte a electoratului – despre care nici nu e sigur că-i aparține în totalitate – , și să contempli dezastrul de la urne e, pentru PSD, exact tichia de mărgăritar de care nu are nevoie.

Mai grav, o asumare deplină de către PSD a mesajului împotriva familiei unisex, în campanie, ar putea echivala rezultatul referendumului cu priza pe care o mai are la public partidul de guvernămînt, ceea ce iarăși ar fi o catastrofă.

Și atunci de ce a devenit referendumul o ”prioritate legislativă” pentru social-democrați? Răspunsul nu e greu de dat: pentru a contracara o eventuală idee a președintelui Iohannis de a organiza propriul referendum pentru legile justiției.
Pentru că ar fi imposibil de organizat două referendumuri distincte în această toamnă, iar concomitent e exclus, e limpede că soluția de ”împăcare” ar fi renunțarea de către ambele părți la demers.
Singurii perdanți sunt acei români care chiar își doresc cu ardoare interzicerea prin Constituție a căsătoriilor gay și care vor constata, în iarnă, că ”prioritatea” lui Dragnea a fost doar o cacealma de doi lei.