Scandal cu propaganda lui Gulen la Cluj

Primăria Cluj-Napoca a aplicat, duminică, o sancţiune contravenţională de 1.000 de lei organizatorilor Festivalului Turcesc pentru nerespectarea scopului manifestării aprobate şi a solicitat acestora să înceteze distribuirea ziarului ”Zaman”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Cluj-Napoca transmis, duminică, instituţia respinge orice implicare sau susţinere a activităţilor de distribuire de publicaţii cu caracter politic.

”Primăria Cluj-Napoca a solicitat organizatorilor Festivalului Turcesc – Descoperiţi cultura şi bucătăria turcească de la Sala Sporturilor să înceteze distribuirea ziarului Zaman şi le-a aplicat o sancţiune contravenţională pentru nerespectarea scopului manifestării aprobate. De asemenea, li s-a solicitat să desfăşoare manifestaţia conform solicitării şi scopului aprobat. Primăria respinge orice implicare sau susţinere a activităţilor de distribuire de publicaţii cu caracter politic de către organizatorii Festivalului şi le-a solicitat acestora păstrarea caracterului multicultural al manifestării aprobate”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii municipalităţii clujene au precizat că amenda este în cuantum de 1.000 de lei şi a fost aplicată pentru nerespectarea scopului manifestării aprobate şi lipsa autorizaţiei pentru distribuţia de publicaţii.

Ziarul ”Zaman – România”, care conţine articole pro – Gulen şi anti – Erdogan, a fost distribuit gratuit, sâmbătă, vizitatorilor care au cumpărat produse turceşti în cadrul Festivalului Turcesc, care are loc pe platoul din faţa Sălii Sporturilor ”Horia Demian” Cluj-Napoca, publicaţia fiind introdusă în fiecare pachet cumpărat.

Publicaţia conţine pe prima pagină un interviu acordat ”The Washington Post” de către clericul Fethullah Gulen cu titlul ”Turcia pe care nu o mai recunosc”, articole despre Gulen şi misiunea sa, despre mişcarea socială ”Hizmet” a clericului turc, precum şi o serie de articole care denunţă tortura în masă din Turcia, abuzurile săvârşite de autorităţile turce după puciul eşuat de anul trecut şi texte critice la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Organizatorii Festivalului Turcesc susţin că evenimentul este ”unic” în România, şi aduce muzică, dansuri şi tradiţii, reprezentaţii artistice şi standuri cu costume, obiecte şi mâncăruri tradiţionale turceşti. Ei au refuzat să spună de ce se distribuie ziarul ”Zaman”.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2017 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?