Scandal cu Tăriceanu la Deveselu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că inaugurarea oficială a sistemului defensiv Aegis Shore din baza de la Deveselu este un eveniment major, care marchează contribuția activă a României la acțiunile NATO, dar a precizat că și-a anulat participarea la acest eveniment din cauza faptului că organizarea lui „desconsideră flagrant poziția Senatului în ordinea constituțională a României”, transmite Agerpres.

CITIȚI ȘI:Ponta: Cioloș este un mitocan, nu m-a invitat nici pe mine, nici pe Băsescu, la Deveselu

„Inaugurarea oficială a sistemului defensiv Aegis Shore Romania din baza de la Deveselu este un eveniment major, care marchează fără echivoc contribuția activă a României la strategia și acțiunile concrete ale NATO, cât și contribuția loială a țării noastre la Parteneriatul Strategic cu SUA. În aceste condiții, am considerat necesar ca Senatul României să fie reprezentat la acest eveniment la cel mai înalt nivel și, ca urmare, am onorat invitația primită de la organizatorii americani, care au colaborat în elaborarea programului cu MApN. Constatând că organizarea și programul evenimentelor realizate de Guvern și Ambasada SUA desconsideră flagrant poziția Senatului, în ordinea constituțională a României, cât și rolul Parlamentului în elaborarea și legiferarea politicii externe și de apărare, am luat hotărârea, cu părere de rău, să-mi anulez participarea la festivitățile de astăzi”, a susținut Tăriceanu, potrivit unui comunicat transmis presei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare